Seceta severă a schimbat radical peisajul de pe râul Jiu. Fotografii realizate luni, 24 august, la stația hidrometrică Răcari, din județul Dolj, arată întinderi mari de albie rămase fără apă, bancuri de nisip și un curs al râului redus la doar o parte din lățimea obișnuită. Datele hidrologilor confirmă imaginile: la Răcari a fost înregistrat în această lună un minim istoric.
Nivelul Jiului rămâne extrem de scăzut în Dolj, după o perioadă prelungită cu precipitații insuficiente și debite reduse. În fotografiile surprinse la Răcari, apa ocupă pe anumite sectoare doar o parte restrânsă a albiei, în timp ce suprafețe mari de nisip și mâl au ieșit la suprafață, transmite Mediafax.
Situația este confirmată de măsurătorile Administrației Bazinale de Apă Jiu. La 19 august, la stația hidrometrică Răcari, nivelul la miră a fost de 136 de centimetri, iar debitul măsurat a ajuns la numai 7,03 metri cubi pe secundă, valoare care reprezintă un minim istoric pentru stația înființată în anul 1976.
Situația nu s-a îmbunătățit până luni. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor arată în analiza pentru intervalul 23-24 august că debitele pe cursul inferior al Jiului au fost în ușoară scădere. Mai mult, întregul bazin hidrografic al Jiului se află printre zonele în care debitele au coborât sub 30% din mediile multianuale corespunzătoare lunii august. Pentru următoarele 24 de ore, hidrologii prognozau debite relativ staționare.
La Filiași, stație hidrometrică funcțională din anul 1922, nivelul apei a ajuns pe 19 august la -18 centimetri, iar debitul a fost de doar 5,51 metri cubi pe secundă, de asemenea un minim istoric.
La Podari, în aceeași campanie de măsurători, hidrologii au înregistrat un nivel de doar 2 centimetri și un debit de 8,14 metri cubi pe secundă.
Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Jiu au descris actuala situație drept una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii. Măsurătorile au fost realizate cu echipamente ADCP, care folosesc unde acustice și efectul Doppler pentru determinarea vitezei apei, adâncimii și debitului.