Șeful CJ Gorj anunță că va prezenta investițiile realizate în județ

08:56
[post-views]

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a anunțat că va prezenta, pe rând, în perioada următoare, o parte din ”zecile de investiții realizate sau aflate în diferite stadii de implementare în județul Gorj”, la care echipa pe care o coordonează a avut o contribuție sau o implicare directă.

”Prima pe care vreau să o prezint este Piroux Group, la Târgu Jiu. Este și prima investiție pe care am sprijinit-o direct. În urmă cu câțiva ani, grupul francez Piroux a ales Târgu Jiu pentru extinderea activității sale industriale, pe platforma fostei fabrici Rostramo.

M-am implicat atunci direct pentru a sprijini realizarea investiției și pentru găsirea soluțiilor necesare, inclusiv pentru rezolvarea unei probleme esențiale la acel moment: alimentarea cu energie electrică a platformei industriale. Astăzi, acolo unde cândva funcționa o platformă industrială aflată în declin, avem din nou producție, utilaje moderne, activitate economică și locuri de muncă.

Este un exemplu concret despre ce poate însemna colaborarea dintre administrație și mediul privat. Rolul nostru este să sprijinim investitorii serioși, să găsim soluții atunci când apar probleme și să creăm condițiile pentru ca investițiile să se dezvolte în Gorj.

Gorjul a fost și rămâne un județ energetic, dar viitorul său economic nu poate depinde de un singur sector. Avem nevoie de industrie, producție, energie, servicii și investiții private care să ofere alternative reale pentru oamenii și comunitățile noastre.

Piroux Group a fost un început.

În perioada următoare voi prezenta și alte investiții realizate în Gorj sau aflate acum în dezvoltare, pe care Consiliul Județean Gorj le-a sprijinit sau la realizarea cărora a contribuit.

Diversificarea economică a Gorjului se face prin investiții concrete, nu prin declarații.

Le mulțumesc celor care au crezut și continuă să creadă în Gorj, celor care au avut și au încredere în noi, investitorilor care au ales deja județul nostru, dar și celor care continuă să vină cu noi proiecte și investiții.

Încrederea lor ne confirmă că Gorjul are potențial, are oportunități și, mai ales, are viitor” a scris Popescu pe pagina de socializare.

Articole similare:

Deși este secetă și în multe localități din județ sunt probleme cu apa, la Lelești, grație investițiilor...

[post-views]

Gara Băile Herculane, unul dintre cele mai valoroase monumente ale patrimoniului feroviar din România, va fi restaurată,...

[post-views]

Fostul secretar general al Guvernului Bolojan, Radu Oprea, lansează acuzații dure la adresa foștilor responsabili din zona...

[post-views]

Pandurul: Apele Române confirmă că au murit pești pe Jiu. „100 kg? Voi auziți ce spuneți?” Apele...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: