Ministerul Energiei convoacă, luni, marii consumatori industriali pentru a găsi soluții de economisire a electricității, la orele de vârf. Companiile ar urma să își mute, voluntar, producția în timpul zilei, pentru a reduce presiunea asupra rețelei, în intervalele de seară. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat că nu exclude varianta deconectării marilor consumatori, în cazul în care criza energetică se va accentua.
”Am făcut, deja, o comunicare consumatorilor semnificativi, peste 50 mii de megawați/oră consum. Avem, luni, la ora 12:00, o reuniune în regim online. Am selectat un număr consistent de firme, cu care vom discuta, să vedem în ce măsură își pot reorienta activitatea, pentru a nu supraaglomera orele de seară”, a declarat Bușoi, sâmbătă, la Digi24.
În caz contrar, există și varianta unei deconectări a marilor consumatori industriali.
„În caz de situație gravă de lipsa de electricitate, în sistem există proceduri, un manual, proceduri legale prin care se pot deconecta, în primul rând, marii consumatori industriali. Dar, nu vom ajunge acolo, luăm toate măsurile ca să nu ajungem acolo. Dar, ne-ar ajuta foarte mult și vom cere marilor consumatori, aceia care pot, să își reorienteze producția și fluxul industrial către orele care nu-s de vârf. Sunt convins că vor intelege. Pentru că e mai periculos și dificil și dezavantajos pentru ei să-i deconectăm, pentru că le vom crea probleme. Mai bine facem un program voluntar controlat, în care ei își reorientează activitatea sau cei din bandă își reduc consumul”, a conchis Bușoi.