Diana Şoşoacă, rănită într-un accident rutier

17:47
[post-views]

Două maşini au fost implicate, joi, într-un accident rutier produs pe Bd. Iuliu Maniu în Bucureşti, în urma căruia Diana Şoşoacă, europarlamentar, a fost rănită.

„La data de 30.07.2026, în jurul orei 14.35, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Bd. Iuliu Maniu. Din informaţiile preliminare, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe Bd. Iuliu Maniu, dinspre str. Lujerului către str. Apusului a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula înaintea sa, condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani”, a transmis, joi, Brigada rutieră a Capitalei.

Sursa citată a precizat că şoferii au fost testaţi cu aparatul Alcooltest, rezultatele indicate fiind „zero”.

„În urma accidentului de circulaţie, un pasager în vârstă de 50 de ani a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportat la spital. În continuare, poliţiştii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a mai transmis sursa citată.

Surse judiciare au precizat, pentru news.ro, că persoana rănită este europarlamentarul Diana Şoşoacă, preşedinte al SOS România.

Articole similare:

Simpozionul Internațional de Sculptură „Atelierele Brâncuși” 2026 a ajuns la final. Șase artiști din Italia, Georgia, Turcia...

[post-views]

Restricțiile de circulație pe DN 7, în zona Defileului Oltului, vor fi menținute și pe parcursul lunii...

[post-views]

Ministrul Radu Miruță a anunțat că se fac demersuri pentru dezvoltarea zonei Rânca, prin unirea cu domeniul...

[post-views]

”Am închis energia pe cărbune, în timp ce lângă România se bombardează”, afirmă primarul comunei Cătunele, Florinel...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: