Hidrocentrala Bumbești-Livezeni. Bankwatch România susține că acționarilor Hidroelectrica li se prezintă o variantă de proiect care contrazice acordul de mediu

12:36
[post-views]

Bankwatch România susține că documentele privind proiectul hidrocentralei Bumbești-Livezeni publicate de compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, înaintea Adunării Generale a Acționarilor din 30 iulie, prezintă o variantă a proiectului ″care contrazice flagrant condițiile acordului de mediu emis în iunie 2025″.

Potrivit comunicatului organizației de mediu, prezentat de profit.ro, proiectul, amplasat în Parcul Național Defileul Jiului, continuă să fie marcat de incertitudini juridice, economice și de mediu. În plus, acordul de mediu în baza căruia Hidroelectrica dorește să continue proiectul început acum mai bine de 20 de ani, este contestat în instanță, iar legalitatea acestuia urmează să fie analizată de judecători.

″În acest context, este greu de înțeles de ce Consiliul de Supraveghere a aprobat indicatori tehnico-economici care nu reflectă condițiile prevăzute chiar de acordul de mediu invocat de companie, acționarii acum fiind puși în fața faptului împlinit. Nota de fundamentare menționează în continuare captarea Dumitra, afluent al Jiului, deși acordul de mediu prevede explicit renunțarea la aceasta. Totodată, documentul informează în mod eronat acționarii că s-a ales aplicarea unui scenariu ce prevede un debit de servitute de numai 2,7 m³/s. Acest debit este de trei ori mai mic decât cel prevăzut în acordul de mediu, care obligă aplicarea Opțiunii 3 din Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă (SEICA), minimul ce ar putea, teoretic, asigura debitul ecologic necesar protejării ecosistemului Jiului. Nici măcar nu discutăm despre interpretări diferite ale unor documente tehnice, ci despre neconcordanțe evidente între documentele supuse votului și condițiile acordului de mediu. Investitorii au dreptul să știe că proiectul asupra căruia sunt chemați să se pronunțe nu corespunde variantei autorizate″, afirmă Bankwatch România.

Conform ONG-ului, Parcul Național Defileul Jiului adăpostește specii de animale protejate prioritar precum ursul carpatin și croitorul alpin, dar și specii protejate strict precum lupul, râsul, vidra, jderul sau bursucul.

″Un studiu realizat în 2011 pentru administrația parcului afirmă că hidrocentrala Bumbești-Livezeni este principala sursă de amenințare pentru conservarea speciilor, cu impact major în special asupra vidrei, dar că „vor fi afectate toate mamiferele de pe teritoriul parcului, ca urmare a reducerii sursei de apă”. Studiul arată că pentru conservarea habitatelor este nevoie de un debit mediu anual de minimum 10 mc/s″, se mai spune în comunicat.

″În ultimele săptămâni, decizia Curții Constituționale privind OUG 57/2007 a fost invocată de susținătorii unor proiecte hidroenergetice controversate drept argument pentru accelerarea acestora. Totuși, indiferent de dezbaterile politice și legislative aflate în desfășurare, proiectul Bumbești-Livezeni trebuie să respecte obligațiile legale aplicabile în prezent. Nicio evoluție legislativă aflată încă în curs nu poate înlocui obligația de respectare a acordului de mediu și nici nu poate elimina litigiile aflate pe rolul instanțelor. Bankwatch România solicită Hidroelectrica să asigure o informare completă și corectă a acționarilor și să supună votului doar documente conforme cu obligațiile de mediu aflate în vigoare″, conchide Bankwatch România.

Curtea Constituțională a respins, luna trecută, sesizarea de neconstituționalitate formulată de președintele Nicușor Dan împotriva legii care stipulează că suprafețele ariilor naturale protejate vizate de proiecte de hidrocentrale aprobate și demarate înainte de 29 iunie 2007 vor fi eliminate din respectivele arii naturale protejate, prin modificarea limitelor acestora.

Același act normativ prevede că proiectele de hidrocentrale declarate drept vitale pentru securitatea națională de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), precum și capacitățile de producere sau transport al energiei electrice existente, aflate în arii protejate, asupra cărora se efectuează lucrări de mentenanță, retehnologizare sau modernizare, sunt scutite de evaluare de mediu.

Articole similare:

Pompierii gorjeni au intervenit, marți după amaiza, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din...

[post-views]

Nu există niciun risc de faliment la Complexul Energetic Oltenia, afirmă liderul sindical de la Cariera Roșiuța,...

[post-views]

Alți doi tineri, de 18 și 21 de ani, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: