Festivalul Național de Muzică Folk și Baladă „Poarta Sărutului”, 7-9 august, la Teatrul de Vară ”Nelu Dumitru”

10:19
[post-views]

Teatrul de Vară „Nelu Dumitru” din Târgu Jiu va găzdui, în perioada 7-9 august, cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk și Baladă „Poarta Sărutului”.

Festivalul va reuni atât tineri interpreți aflați la început de drum, cât și artiști consacrați ai genului. Concursul este destinat soliștilor și grupurilor folk cu vârste cuprinse între 12 și 35 de ani, care nu au câștigat în edițiile precedente Marele Premiu și Trofeul festivalului. Participanții vor interpreta două piese originale, dintre care una trebuie să fie un cântec de dragoste sau unul patriotic.

Recitaluri cu nume cunoscute ale muzicii folk

În prima seară, vineri, vor urca pe scenă Emeric Imre Trio, Dana Florian, Ovidiu Mihăilescu și Summer Night, câștigătorii ediției precedente. Sâmbătă, vor concerta Mircea Rusu Band, Adrian Sărmășan, Nicu Zotta și Dacian Ravi, iar gala de închidere de duminică va aduce în fața publicului recitalurile susținute de Narcisa Suciu, Mircea Vintilă, Dan Vană și Adrian Beznă.

Concurenții vor fi evaluați de un juriu format din personalități ale muzicii folk românești, condus de Spiridon Popescu, alături de Sorin Minghiat, Dan Vană, Dana Florian și Ovidiu Mihăilescu.

Pe lângă concerte și competiția muzicală, organizatorii au pregătit și lansări de albume și volume semnate de invitații festivalului. Atmosfera celor trei seri va fi întreținută de amfitrionii Adrian Beznă și Ovidiu Mihăilescu.

„Festivalul Național de Muzică Folk și Baladă „Poarta Sărutului” reprezintă o investiție în promovarea valorilor culturale românești și în susținerea noii generații de artiști. Ne dorim ca și ediția din acest an să ofere publicului seri memorabile și să confirme statutul acestui eveniment ca unul dintre cele mai importante festivaluri de folk din România”, a declarat Alexandru-Ciprian Bratu, managerul Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, directorul festivalului.

Biletul de acces costă 15 lei, iar abonamentul pentru toate cele trei zile este 30 de lei. Copiii cu vârsta de până la 7 ani beneficiază de intrare gratuită, la fel și persoanele cu dizabilități, pe baza documentelor justificative.

Articole similare:

Vremea severă pune stăpânire pe mare parte din țară. Meteorologii au emis mai multe avertizări de cod...

[post-views]

În premieră pentru o țară europeană, parlamentul francez aprobă definitiv interzicerea rețelelor sociale pentru minorii sub 15...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: