Sorin Grindeanu cere sesiune extraordinară pe 27 iulie

15:04
[post-views]

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, cere convocarea unei sesiuni extraordinare a parlamentului începând cu 27 iulie.

Liderul PSD a anunțat că a convocat pentru miercuri, la ora 12:00, Biroul Permanent al Camerei Deputaților, în care va solicita o sesiune extraordinară începând de luni, 27 iulie. El i-a cerut lui Mircea Abrudean, președintele Senatului, să facă același lucru.

„În același timp, îi transmit președintelui Senatului să facă același lucru pentru convocarea concomitentă a unei sesiuni extraordinare și la camera superioară a Parlamentului. Subliniez că majoritatea proiectelor pe care le avem de adoptat, atât pe PNRR cât și din cele urgente pentru deblocarea țării au ca primă cameră sesizată Senatul”, a declarat Sorin Grindeanu.

Liderul PSD susține că își dorește să existe responsabilitate și „să reușim să punem pe pauză, dacă vreți, disputele politice pentru ca România să poată să treacă de această etapă, care este una complicată”.

Scrisoare către liderii partidelor

Grindeanu a mai spus că a trimis, marți, tuturor liderilor de partide din parlament o scrisoare prin care i-a invitat să contribuie la depășirea problemelor urgente ale țării. El propune formarea unui grup de lucru informal, din care să facă parte reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare.

„În aceste condiții critice, vă propun constituirea unui comitet de criză la nivelul Parlamentului, format din reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare. Subliniez că este vorba strict despre un grup de lucru la nivel informal și nu despre o procedură parlamentară clasică. Avem nevoie de un mecanism de lucru temporar, prin care să identificăm și să pregătim, în regim de urgență, amendamentele și soluțiile legislative necesare pentru deblocarea acestor situații”, se arată în scrisoarea semnată de Sorin Grindeanu.

Articole similare:

Grav accident de circulație, sâmbătă după-amiază, în comuna Plopșoru, sat Olari, între un motociclist și un autoturism....

[post-views]

Orice întreprindere din România, indiferent de mărimea acesteia, poate să depună documentele necesare pentru a obține, în...

[post-views]

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier...

[post-views]

Nicușor Dan ar pregăti o nouă propunere de premier. Această variantă ar putea împăca toate formațiunile „pro-europene”....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: