Veştea: Susţin Platforma Liberal-Conservatoare din interiorul PNL

07:21
[post-views]

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a doua propunere de premier a preşedintelui Nicuşor Dan, după ce Eugen Tomac şi-a depus mandatul, şi-a anunţat susţinerea pentru Platforma Liberal-Conservatoare din interiorul PNL, afirmând că este un demers care îşi propune să reafirme identitatea doctrinară a partidului, să promoveze valorile liberal-conservatoare care au definit dintotdeauna PNL.

”Sunt membru al Partidului Naţional Liberal de 30 de ani şi, în tot acest timp, nu mi-a fost teamă să îmi susţin, argumentat, un punct de vedere sau o decizie într-o chestiune politică ori administrativă, chiar dacă aceasta nu era pe placul unor lideri locali sau de la centru sau nu coincidea cu poziţia acestora. Şi, ca mine, sunt mulţi liberali. În toţi aceşti ani am fost convins de un lucru: liderii vin şi pleacă, însă valorile şi principiile pe care se întemeiază, de peste 150 de ani, Partidul Naţional Liberal rămân aceleaşi. Printre acestea se află libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor, toleranţa, libertatea de întrunire şi de asociere. Niciun liberal nu ar trebui să se teamă să îşi exprime un punct de vedere şi să îl argumenteze. Nu împotriva cuiva, ci în interesul PNL şi al României”, a scris Adrian Veştea, duminică pe Facebook. 

El arată că ”un partid în care se aude o singură voce nu este un partid democratic şi un partid care renunţă la dezbatere şi descurajează opiniile diferite îşi pierde vitalitatea şi capacitatea de a se adapta provocărilor vremurilor”. 

”Partidul Naţional Liberal este singurul partid istoric din România şi unul dintre cele mai vechi din Europa tocmai pentru că a rămas un partid viu, un loc al dialogului, în care deciziile importante s-au luat prin consultare şi prin respect faţă de opiniile membrilor săi. Iar în momentele grele pentru ţară, PNL a ales întotdeauna responsabilitatea înaintea interesului politic de moment. Astăzi, România traversează o perioadă complicată, cu provocări economice, sociale şi politice majore. Este momentul ca Partidul Naţional Liberal să se întoarcă la valorile şi principiile care i-au definit identitatea şi care l-au făcut relevant în istoria acestei ţări. Să demonstreze încă o dată că este un partid care pune România pe primul loc şi care este capabil să ofere soluţii. La fel de important este ca PNL să redevină un spaţiu al dialogului autentic, în care fiecare membru este ascultat şi respectat. Diversitatea opiniilor nu este o slăbiciune, ci o resursă. Sunt convins că foarte mulţi colegi liberali gândesc astfel. Vocea aleşilor locali trebuie să conteze mai mult în procesul de decizie, deoarece ei sunt cei care reprezintă partidul în comunităţi, cunosc realităţile din teren şi poartă, zi de zi, responsabilitatea în faţa cetăţenilor”, subliniază preşedintele CJ Braşov. 

”Din aceste motive, susţin Platforma Liberal-Conservatoare din interiorul Partidului Naţional Liberal. Este un demers care îşi propune să reafirme identitatea doctrinară a partidului, să promoveze valorile liberal-conservatoare care au definit dintotdeauna PNL şi să ofere un cadru pentru o dezbatere deschisă, onestă şi responsabilă despre viitorul nostru”, afirmă Veştea.

El menţionează că ”platforma nu este îndreptată împotriva partidului şi nici împotriva cuiva”. 

”Dimpotrivă, îşi propune să întărească PNL prin dialog, prin respect reciproc şi prin revenirea la principiile care au făcut din Partidul Naţional Liberal principalul partid al dreptei româneşti. Sunt convins că toţi ne dorim acelaşi lucru: un Partid Naţional Liberal puternic şi o Românie mai bine guvernată. Putem avea opinii diferite asupra drumului pe care trebuie să mergem, însă numai prin dialog sincer, fără etichete şi fără teama de a spune ceea ce gândim, putem găsi cele mai bune soluţii”, explică Adrian Veştea. 

”Cred cu tărie că Partidul Naţional Liberal trebuie să revină în matricea sa identitară”, mai spune Adrian Veştea, adăugând că ”PNL este şi trebuie să rămână partidul libertăţii individuale, al economiei de piaţă, al responsabilităţii, al iniţiativei private, al respectului pentru familie, comunitate şi valorile care au construit România modernă”.

”Aceste repere ne definesc şi ele trebuie să stea la baza proiectului nostru politic pentru anii care vin”, afirmă Adrian Veştea. 

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Alin Tişe, a declarat recent că nu se simte reprezentat de „greii” partidului, „care confundă încăpăţânarea cu forţa şi orgoliul cu leadershipul” şi a anunţat că lansează o Platformă Liberal-Conservatoare în interiorul formaţiunii. I-a invitat alături pe toţi liberalii care se simt reprezentaţi de valorile acestei platforme.

Articole similare:

Rareș Bogdan anunță că noua Platformă Liberal-Conservatoare din PNL va organiza, în această vară, un turneu prin...

[post-views]

Curtea Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu a fost, luni, plină de energie, curiozitate și zâmbete....

[post-views]

Liderii PSD Gorj, deputatul Mihai Weber și președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, au fost prezenți, luni,...

[post-views]

Autoritățile locale din comuna Bâlteni au fost înștiințate de către OMV Petrom cu privire la faptul că...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: