Lot de înghețată, retras din Lidl din cauza unui alergen

15:09
[post-views]

Un lot de înghețată Gelatelli, comercializat în magazinele Lidl este retras de pe piață, întrucât nu poate fi exclusă prezența nucilor caju, a anunțat, marți, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Potrivit unei informări publicate pe pagina de Facebook a ANSVSA, furnizorul Motido GmbH & Co. KG recheamă produsul ‘Gelatelli Înghețată pe bază de lapte cu sos cu cacao (8%), bucăți de ciocolată (3%) și pastă de fistic (2%). Bogată în proteine. 500 ml’, din lotul D2W48J25R1, cu termen de valabilitate 24 noiembrie 2027.

”Persoanele alergice la nucile caju sunt rugate să nu consume produsul din lotul menționat, din cauza riscului de reacții alergice. Pentru consumatorii care nu suferă de această alergie, produsul rămâne sigur”, precizează instituția.

Lidl România a retras produsul de la comercializare, iar acesta poate fi returnat în orice magazin din rețea, contravaloarea urmând să fie rambursată inclusiv fără prezentarea bonului fiscal.

Rechemarea vizează exclusiv lotul indicat, celelalte produse comercializate sub marca Gelatelli nefiind afectate.

Consumatorii pot obține informații suplimentare la linia de asistență pentru clienți Lidl România.

Articole similare:

În această noapte, 29/30 august 2026, în intervalul orar 20:00–04:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Gorj acționează...

[post-views]

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că investițiile din sănătate finanțate prin...

[post-views]

Cea de-a XX-a ediție a Zilelor Comunei Bălești va avea loc în perioada 6- 8 septembrie 2026....

[post-views]

Social-democratul Luis Popa le răspunde, într-o postare pe Facebook, ”cârcotașilor” care s-au bucurat după demisia sa din...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: