Deputatul PNL Ion Iordache, fondatorul ”Tărâmului Cerbilor” de la Turceni, anunță noi evenimente în locația devenită noua atracție turistică a Gorjului. Săptămâna trecută, aici a avut loc Festivalul „Legendele Gorjului”, un proiect organizat de Consiliul Județean Gorj, în parteneriat cu Primăria Orașului Turceni, care și-a propus să pună în valoare patrimoniul cultural, tradițiile și identitatea județului.
”Sunt momente în viață pe care le măsori în emoția de pe chipul oamenilor. În acest weekend am văzut mii de zâmbete. Am văzut copii descoperind un tărâm de poveste, tineri, părinți, bunici bucurându-se împreună, artiști care au lăsat o parte din sufletul lor aici și oameni veniți din toate colțurile țării pentru a trăi câteva zile de neuitat. Acesta a fost, pentru mine, adevăratul câștig al primei ediții a Festivalului Legendele Gorjului” afirmă parlamentarul într-o postare pe Facebook.
Ion Iordache spune că un proiect de asemenea amploare nu aparține unui singur om.
”El se naște din încredere, din colaborare și din dorința unor oameni și instituții de a construi împreună. Mulțumesc Consiliului Județean Gorj, Primăriei Orașului Turceni, echipei Tărâmul Cerbilor, artiștilor, meșterilor populari, partenerilor și tuturor celor care au făcut posibil acest festival. Le mulțumesc, în mod special, tuturor celor care ne-au fost alături. Fiecare vizită, fiecare fotografie, fiecare mesaj și fiecare cuvânt de apreciere înseamnă enorm. Cred că, în aceste trei zile, am demonstrat că Gorjul are tot ceea ce îi trebuie pentru a deveni o destinație care inspiră, emoționează și aduce oamenii împreună. Iar dacă oamenii au plecat acasă mai bucuroși decât au venit, înseamnă că tot efortul a meritat. Pentru mine, acesta nu este un sfârșit. Este doar începutul. Ne revedem la următoarele evenimente în Tărâmul Cerbilor. „Visurile mari nu se construiesc singur. Se construiesc împreună, cu oameni care aleg să creadă în ele”” transmite deputatul.






