Centrul balneoclimateric din Covasna, deschis publicului în 2027

[post-views]

Noul centru balneoclimateric multifuncţional din staţiunea Covasna, construit cu sprijinul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), va fi finalizat până la sfârşitul acestui an și va urma să fie deschis publicului la jumătatea anului 2027, după parcurgerea procedurilor de recepţie, autorizare şi punere în funcţiune, a spus primarul Gyero Jozsef pentru Agerpres.

Gyero Jozsef a menționat că, în prezent, sunt în curs lucrări pentru suplimentarea presiunii apei potabile necesare funcţionării complexului.

„Avem toate utilităţile, am adus şi gazul. Reţeaua de apă potabilă există, dar pentru a evita problemele trebuie să suplimentăm presiunea. Chiar astăzi au început lucrările pentru amplasarea rezervoarelor şi a sistemului de ridicare a presiunii”, a precizat sursa citată.

Construcţia centrului balneoclimateric a început în toamna anului 2023 şi ar fi trebuit să fie finalizată anul trecut, dar, potrivit primarului, termenul nu a putut fi respectat din cauza întârzierilor în plata constructorului şi a unor modificări tehnice intervenite pe parcursul execuţiei.

În opinia primarului Gyero Jozsef, viitorul centru balneoclimateric va contribui la diversificarea ofertei turistice a staţiunii şi va atrage categorii mai largi de turişti.

Viitorul complex, amplasat în apropierea pârtiei de schi din staţiunea Covasna, se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare şi va include ştrand, bazine interioare şi exterioare, zonă spa şi un hotel cu peste 100 de locuri.

Articole similare:

În această noapte, 29/30 august 2026, în intervalul orar 20:00–04:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Gorj acționează...

[post-views]

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că investițiile din sănătate finanțate prin...

[post-views]

Cea de-a XX-a ediție a Zilelor Comunei Bălești va avea loc în perioada 6- 8 septembrie 2026....

[post-views]

Social-democratul Luis Popa le răspunde, într-o postare pe Facebook, ”cârcotașilor” care s-au bucurat după demisia sa din...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: