Liderii fostei coaliții de guvernare se întâlnesc cu președintele Nicușor Dan, la Cotroceni

08:10
[post-views]

Întâlnirea va avea loc, de la ora 9:00, fiind invitaţi la discuţii preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, şi liderul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, Varujan Pambuccian.

Aflat la Ankara, săptămâna trecută, preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va avea din nou discuţii cu liderii fostei coaliţii de guvernare, chiar dacă preciza că, strict în momentul respectiv, nu simţea că se degajează o soluţie.

Preşedintele anunţa că nu va propune un premier despre care să ştie că nu are nicio şansă să strângă majoritatea.

El a declarat că propunerile care au fost avansate – Sorin Grindeanu şi Siegfried Mureşan – nu au şanse să strângă voturile necesare pentru învestire.

Şeful statului avertiza că majoritatea parlamentară este la partide şi răspunsul trebuie să vină de la liderii partidelor din parlament şi reitera că nu va accepta o majoritate formată cu voturi de la AUR.

„Nu voi propune un premier de care să ştim că nu are nicio şansă să strângă majoritatea, şi, în momentul de faţă, cele două propuneri care au fost avansate nu au şanse să strângă majoritatea. Nu o să le propun, ca să fac un exerciţiu de imagine”, a afirmat Nicuşor Dan.

Criza politică declanşată de moţiunea de cenzură PSD-AUR pare departe de a fi rezolvată, poziţiile partidelor fiind aproape neschimbate.

Articole similare:

Prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega, și Anca Bordușanu, vicepreședintele al Consiliului Județean Gorj, au fost prezenți,...

[post-views]

CSM Târgu Jiu se pregătește intens pentru viitorul sezon al Ligii Florilor și face o nouă mutare...

[post-views]

Gorjeanul: Puține posturi și sute de candidați la titularizare în Gorj. Șansele de a obține un post...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: