Incendiu mare, lichidat la Ciuperceni cu sprijinul autospecialei cumpărate de primărie

09:36
[post-views]

Zeci de hectare de teren și culturi agricole au fost cuprinse de flăcări, sâmbătă, în comuna Ciuperceni. Incendiu a fost oprit de persoanalul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al UAT Ciuperceni, înainte de a ajunge la gospodăriile oamenilor. A ajutat mult autospeciala de intervenție, achiziționată de autoritățile locale.

”Intervenția promptă a personalului din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al UAT Ciuperceni, împreună cu autospeciala din dotare, i-a transformat în adevărați eroi. Zeci de hectare de teren și culturi agricole au fost cuprinse de flăcări, iar doar intervenția rapidă a serviciului voluntar a făcut ca pagubele să nu fie și mai mari, incendiul fiind oprit înainte de a ajunge la gospodăriile oamenilor.

Îmi amintesc că, în prima zi a mandatului meu, o locuință a ars în totalitate. O tragedie care, poate, ar fi putut fi evitată dacă UAT Ciuperceni ar fi dispus atunci de o autospecială de intervenție. În acel moment mi-am promis că voi face tot ce este necesar pentru ca această comună să beneficieze de o astfel de dotare.

În tot acest timp, au existat numeroase reproșuri și întrebări privind necesitatea acestei autospeciale. Astăzi, însă, răspunsul este unul cât se poate de clar: am salvat o casă, sau poate chiar mai multe!

În același timp, fac un apel către toți cetățenii: nu mai incendiați miriștile, vegetația uscată sau resturile vegetale! Pe lângă faptul că aceste fapte sunt sancționate de lege, ele sunt extrem de periculoase și pot scăpa foarte ușor de sub control, provocând adevărate dezastre materiale!” a declarat primarul Claudiu Dragotă.

Articole similare:

Oficialii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au transmis, duminică, un nou avertisment pentru persoanele care aleg...

[post-views]

Poiana Mănăstirii din comuna Polovragi găzduiește, astăzi, Simpozionul Gastronomic, ajuns la cea de-a patra ediție. Evenimentul reunește...

[post-views]

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat, sâmbătă, că evaluarea lucrărilor contestate la examenul de Bacalaureat...

[post-views]

Cătălin Predoiu, ministrul interimar al Afacerilor Interne, afirmă că siguranța publică a devenit un „brand de țară”...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: