12:19 Târgujian, în arestul IPJ pentru corupere sexuală a minorilor

[post-views]

Un bărbat, de 41 de ani, din Târgu-Jiu a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști sub acuzația de corupere sexuală a minorilor după ce a făcut gesturi obscene, într-o scară de bloc, în fața unor minore, de 10, respectiv 11 ani.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au identificat și reținut un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor. La data de 15 iunie 2026, polițiștii au fost sesizați de către părinții a două minore, în vârstă de 10 și 11 ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 16:20, un bărbat necunoscut ar fi avut un comportament indecent în prezența acestora, în timp ce se aflau pe casa scării unui bloc din municipiul Târgu-Jiu. În urma sesizării, au fost demarate, de îndată, activități specifice de verificare și căutare, semnalmentele persoanei fiind comunicate efectivelor de poliție aflate în teren. Ca urmare a investigațiilor efectuate de polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Târgu-Jiu, a fost identificat un localnic de 41 de ani, bănuit de comiterea faptei. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Cel în cauză urmează să fie prezentat astăzi, unității de parchet competente, cu propuneri legale” a comunicat IPJ Gorj.

Articole similare:

Toți cei care și-au exprimat sprijinul pentru Adrian Veștea ar trebui eliminați din Partidul Național Liberal, consideră...

[post-views]

Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării, crede că sunt șanse mai mari ca Guvernul Veștea, care va...

[post-views]

Deputatul Ion Iordache nu se teme de excluderea din Partidul Național Liberal, după ce și-a anunțat susținerea...

[post-views]

Angajații Complexului Energetic Oltenia se află sub amenințarea scoaterii altor 710 MW pe cărbune din sistemul energetic...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: