Crede că Bolojan își va consolida poziția, după scandalul din PNL

[post-views]

Adrian Veștea și parlamentarii care-l susțin vor fi excluși din Partidul Național Liberal, spune Liviu Cotojman, vicepreședinte PNL Gorj.

“Dacă domnul Iordache sau alți parlamentari votează Guvernul Veștea înseamnă că își asumă această decizie și, probabil, vor suporta și consecințele deciziilor următoare ale Partidului Național Liberal” afirmă edilul din Roșia de Amaradia.

Prim-vicepreședintele Adrian Veștea se situează în afara Partidului Național Liberal, conform prevederilor statutului formațiunii, a precizat, marți, PNL.

Liviu Cotojman afirmă că, dacă deputatul Ion Iordache va fi exclus din partid, postul de președinte al PNL Gorj va fi preluat interimar de o persoană desemnată de la centru, până la organizarea conferinței județene de alegeri.

În privința scandalului din PNL, edilul spune că acum ”se aprinse lumina și, cu ocazia asta, se curăță de cei care nu înțeleg că într-un partid trebuie să respecți statutul”.

Cotojman este convins că, în câteva zile, se va stinge criza din interiorul PNL, apele se vor limpezi, iar Ilie Bolojan își va consolida poziția, va deveni ”un lider suprem”.

Articole similare:

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

[post-views]

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

[post-views]

Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparenţă din partea companiei de...

[post-views]

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: