6 meciuri fără înfrângere în play-out. FC Păușești-Otăsău – CSM Târgu Jiu: 0-2

[post-views]

CSM Târgu Jiu a câștigat, sâmbătă, în deplasare, scor 2-0, cu FC Păușești-Otăsău. Partida a contat pentru etapa a 6-a din Seria a 6-a de play-out din Liga a 3-a. CSM Târgu Jiu este de neoprit. Gorjenii au ajuns la 6 meciuri fără înfrângere în play-out și la cea de-a 11-a partidă fără înfrângere din acest an. Denis Bucur(min. 62) și Bebeto Lupuleț(min. 69) au marcat golurile victoriei cu care CSM Târgu Jiu se menține pe locul 2 în play-out, cu 43 de puncte. 

CSM Târgu Jiu merge ceas în play-out. Gorjenii au ajuns la 5 victorii în play-out, după ce au trecut de Păușești-Otăsău. Victoria a fost una muncită, la capătul unui meci de luptă, de angajament fizic, dar pe care l-au gestionat bine din toate punctele de vedere, aspect semnalat la finalul partidei de Dan Staicu, antrenorul secund al grupării gorjene.

Dan Staicu, antrenor secund CSM Târgu Jiu: ”Sunt foarte mulțumit de băieți. Am știut că ne așteaptă un meci greu, pe un teren dificil, împotriva unei echipe care practică un joc direct și pune multă presiune prin mingi lungi și dueluri fizice. Tocmai de aceea meritul jucătorilor noștri este și mai mare. Am arătat maturitate, disciplină tactică și mult caracter. Fundașii au gestionat excelent fazele aeriene, mijlocașii au câștigat multe mingi a doua, iar în atac am avut răbdare și eficiență. În astfel de partide trebuie să suferi în anumite momente, iar echipa a rămas unită și concentrată până la final. O victorie în deplasare nu se obține ușor, mai ales împotriva unui adversar agresiv și bine organizat pe jocul lung. Îi felicit pe toți jucătorii pentru atitudine, sacrificiu și spiritul de echipă. Acesta este genul de succes care îți dă încredere și arată că suntem pe un drum bun.”

În ultima etapă din play-out, CSM Târgu Jiu va juca pe teren propriu cu Inter Stars Sibiu. Partida este programată pentru vineri, 15 mai, de la ora 18:00.

Articole similare:

Preşedintele Nicuşor Dan va chema partidele la consultări oficiale, la sfârşitul acestei săptămâni, joi sau vineri, o...

[post-views]

Nu este niciun ”capăt de discuție” la guvern privind recalcularea pensiilor militarilor, a declarat, duminică, la Târgu-Jiu,...

[post-views]

Mixul energetic poate fi realizat doar dacă se va face o schimbare de guvern, și vor veni...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: