CSM Târgu Jiu a debutat cu victorie în play-out-ul Seriei a 6-a din Liga 3. Gorjenii s-au impus, sâmbătă, în deplasare, pe terenul ACS Muscelul Aro Câmplung, scor 1-0. Marian Habet a marcat, în minutul 29, unicul gol al partidei, care a trimis toate cele 3 puncte în contul CSM Târgu Jiu. După prima etapă, CSM Târgu Jiu este pe locul 4, cu 30 de puncte.
Debut cu dreptul pentru CSM Targu Jiu în play-out, după o victorie importantă pe terenul argeșenilor de la Aro Câmpulung. O victorie, care va cântări foarte mult în economia finală a clasamentului. Cu succesul din acest weekend, echipa din Târgu Jiu a ajuns la 6 meciuri fără înfrângere în partidele oficiale din 2026. Partida s-a disputat într-un ritm alert, cu ocazii de ambele părți, cele mai multe în dreptul echipei din Târgu Jiu. Meciul a fost decis de execuția lui Marian Habet din minutul 29, după o combinație cu Bebeto Lupuleț.
Mario Găman, antrenor principal CSM Târgu Jiu: ”Este o victorie importantă și meritată, dacă ținem cont de ocaziile pe care le-am avut și de jocul bun pe care l-au prestat băieții noștri în acest meci. Un succes care ne obligă pe viitor la și mai mult, iar noi sperăm ca băieții să rămână la fel de concentrați și motivați pentru ceea ce va urma. Mai avem 6 finale pe care trebuie să le tratăm cu cea mai mare seriozitate, dar important este că am început play-out-ul cu un rezultat pozitiv. Vreau să felicit echipa pentru ceea ce a demonstrat, atât din prisma jocului, cât și al rezultatului.”
Etapa viitoare, pe 10 aprilie, CSM Târgu Jiu va juca tot în deplasare, cu CS Gilortul Târgu Cărbunești.
CSM Târgu Jiu: Alexandru Oprița – Marius Miruță, Lucian Marina, Flavius Dumbrăvean, Bogdan Brășfăleanu, Mario Lupulescu(min. 71 Florin Șantia), Denis Brînzan, Albert Filip, Marian Habet(min. 79 Tudor Pătrășcoiu), Gabriel Dodoi(min.79 Denis Bucur), Bebeto Lupuleț(cpt). Pe banca de rezerve s-au aflat: Alexandru Șocu- Alexandru Lăpădat, Alexandru Stăpan, Sebastian Popescu, Adrian Cărămidaru, Nicholas Geană. Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Dorin Hîrsu. Delegat echipă: Daniel Popescu.