CSM Târgu Jiu învinge Gilortul Târgu Cărbunești, în ultima etapă a sezonului regulat, scor 2-0

[post-views]

CSM Târgu Jiu s-a impus, sâmbătă, pe teren propriu, în fața CS Gilortul Târgu Cărbunești, scor 2-0. Partida a contat pentru etapa a 22-a, ultima din sezonul regulat din Seria a 6-a din Liga 3. Pentru CSM Târgu Jiu au marcat Gabriel Dodoi, în minutul 43, din penalty, și Flavius Dumbrăvean, în minutul 58. Formația din municipiu a încheiat sezonul regulat pe locul 9, cu 27 de puncte și va juca în play-out în partea a doua a campionatului. 

Cele câteva sute de spectatori prezente la stadion au urmărit o partidă plăcută, alertă, cu două goluri marcate, dar și cu alte ocazii uriașe ale echipei din Târgu Jiu. Oaspeții au avut și ei o mare ocazie în debutul partidei.

Încă din startul meciului, fotbaliștii din municipiu s-au instalat în jumătatea de teren adversă. Au și marcat, în minutul 13, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. După o dominare totală, băieții lui Mario Găman au reușit abia pe finalul primei reprize să deblocheze tabela. În minutul 43, Gabriel Dodoi a executat perfect penalty-ul obținut de Adrian Cărămidaru, și CSM Târgu Jiu a intrat în avantaj la vestiare. Și repriza secundă s-a desfășurat pe aceleași coordonate, cu o dominare cvasitotală din partea echipei din Târgu Jiu, care și-a mărit avantajul în minutul 58, prin Flavius Dumbrăvean. S-a terminat 2-0 pentru CSM, care a încheiat sezonul regulat pe locul 9 și se pregătește acum de play-out. 

Cu gândul deja la meciurile din play-out, Dan Staicu, antrenorul secund al CSM Târgu Jiu, i-a dedicat victoria maseurului Titi Balaci, decedat fulgerător. 

Dan Staicu, antrenor secund CSM Târgu Jiu: ”Un joc pe care cred că l-am condus de la un capăt la altul. O victorie importantă pentru noi, în economia clasamentului. Chiar dacă nu am înscris mai multe goluri, cred că ne-am creat mai multe ocazii. Am avut și bară, dar felicit jucătorii pentru această victorie. Trebuie să ne pregătim în continuare pentru ceea ce urmează. Urmează play-out-ul, 7 jocuri, zic eu, 7 finale pentru noi. Trebuie să tratăm fiecare meci cu gândul la victorie. Cred că echipa e în creștere de la meci la meci. Nu am pierdut, în acest an, în jocurile oficiale și acesta e un lucru important pentru noi. Ne bucurăm că am marcat și sperăm să o facem cât mai des. Cu siguranță îi dedicăm victoria lui Titi Balaci. E o pierdere pentru noi, dar asta este, nu avem ce face.”

CSM Târgu Jiu: Alexandru Șocu – Fabian Bărănescu(min. 46 Denis Bucur), Flavius Dumbrăvean, Bogdan Brășfăleanu, Adelin Pîrcălabu(cpt.), Denis Brînzan(min. 73 Nicholas Geană), Marian Habet, Adrian Cărămidaru(min. 73 Florin Șantia), Albert Filip(min.84 Alexandru Lăpădat), Gabriel Dodoi, Bebeto Lupuleț(min. 84 Mario Lupulescu). Rezerve: Alexandru Oprița, Lucian Marina, Sebastian Popescu, Tudor Pătrășcoiu. Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Dorin Hîrsu. 

Articole similare:

România face lobby activ la Bruxelles pentru a amâna închiderea unei centrale pe cărbune. Guvernul avertizează că...

[post-views]

Nicușor Dan ar putea desemna premierul chiar în această săptămână, posibil chiar mâine sau poimâine, potrivit unor...

[post-views]

Instabilitatea politică afectează pe toată lumea, spune primarul PSD al comunei Bălești, Mădălin Ungureanu, care nu înțelege...

[post-views]

Dan Plaveti a vrut să plece din clipa în care a venit aici, spune Laurențiu Ciurel în...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: