07:25 Un lider PSD îi cere demisia lui Bolojan. ”Ești un kamikaze, nu un erou pe cal alb”

[post-views]

Deputatul PSD Mihai Fifor i-a cerut demisia premierului Ilie Bolojan. ”Când 73% declară că nu mai au nicio încredere în tine, nu te mai pregătești de „încă o asumare”. Te pregătești de plecare”, a scris Fifor, duminică, pe Facebook.

Deputatul PSD spune că atunci când ”76% dintre români îți spun că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, iar 73% declară că nu mai au nicio încredere în tine, nu te mai pregătești de „încă o asumare”. Te pregătești de plecare. Pentru că de încă o nenorocire nu mai e loc. Într-o țară normală, îți faci bagajele și te duci acasă. Atât”.

Fifor scrie că România de azi nu mai e o țară normală, din păcate.

„O spun românii cărora le-a ajuns apa la gură. Este o țară capturată de cineva care sigur nu se topește de dragul românilor și care a decis, în numele unor „reforme” pe care nimeni altcineva în afară de el nu le vede, să pună economia la pământ, să-i sărăcească și să-i umilească pe români deliberat. O economie în pragul recesiunii, taxe și impozite mărite în cascadă, cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, astronomic mai mare decât cea a următoarei clasate, scăderea abruptă a puterii de cumpărare, venituri înghețate și prețuri care explodează. Românii muncesc mai mult, plătesc mai mult și trăiesc infinit mai prost. Și nicio direcție. Doar o idee fixă. „Reformă” cu barda. Prin asumări repetate. Și NIMIC în loc. Pentru că NU vrei tu. Deși de 6 luni ai măsurile de stimulare a economiei pe masă”, spune Mihai Fifor.

Mihai Fifor arată că „asta este realitatea de zi cu zi, nu graficele cosmetizate din birouri”.

„Iar peste acest tablou sumbru, răspunsul „apostolului” este același: mai multă austeritate, mai multă povară pusă pe umerii celor care deja nu mai duc. Așa că, atunci când majoritatea covârșitoare îți spune limpede că ai pierdut direcția și încrederea totală și tu continui, o faci doar pentru că ești un kamikaze, nu un erou pe cal alb. Însă, nimeni și nimic nu îți dă dreptul să tragi România după tine”, mai spune deputatul PSD.

Un sondaj CURS, prezentat duminică, arată că percepția populației asupra direcției în care merge România rămâne puternic negativă. 76% dintre respondenți consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce doar 19% cred că lucrurile merg bine.

Potrivit cercetării, Călin Georgescu se află pe primul loc în clasamentul încrederii la personalități politice, cu 36%, urmat de George Simion și Nicușor Dan. Ciprian Ciucu și Sorin Grindeanu se află la egalitate, fiecare cu 26%, depășindu-l pe Ilie Bolojan. Diana Șoșoacă înregistrează cel mai mare nivel de neîncredere, de 80%.

Articole similare:

USR a anunţat, vineri seară, că a depus o sesizare oficială la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării...

[post-views]

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a anunțat, vineri, că, începând de luni, 27 aprilie 2026,...

[post-views]

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, după summitul UE din Cipru, că în situaţia ipotetică în care...

[post-views]

Surpriză pentru o motreancă, la împlinirea a 86 de ani. Tanti Cornelia a primit vizita primarului Cosmin...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: