08:00 Ministrul Sănătății exclude coplata în Oncologie

08:00
[post-views]

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, vineri, că este „exclus” ca ministerul pe care îl conduce să susţină coplata în Oncologie.

„Am văzut în spaţiul public discuţii despre coplată în Oncologie. Vreau să fie foarte clar: este exclus ca Ministerul Sănătăţii să susţină o astfel de abordare. În Oncologie, orice barieră în plus înseamnă întârziere. Orice întârziere poate însemna pierderea unei şanse. Responsabilitatea este a sistemului, nu a omului care primeşte un diagnostic greu”, a scris Rogobete, pe Facebook.

El a precizat că, încă de la începutul mandatului, direcţia pe care a urmat-o a fost creşterea accesului şi reducerea barierelor administrative şi nu transferarea costurilor către pacient.

Ministrul a reamintit că s-a extins accesul la tratament prin introducerea pe lista de compensate şi gratuite a 41 de medicamente noi, dintre care 11 terapii oncologice inovative, inclusiv pentru forme rare sau avansate de cancer.

„Am scos prevenţia din zona declarativă şi am făcut-o funcţională: registrele naţionale de screening pentru cancerul de col uterin, sân şi colorectal sunt în transparenţă decizională. (…) Am introdus decontarea sprijinului psihologic pentru pacienţii oncologici, pentru că tratamentul nu înseamnă doar scheme terapeutice, ci şi capacitatea reală a omului de a duce această luptă. Am integrat şi dezvoltat îngrijirile paliative în spitale, ambulatoriu şi la domiciliu, prin programe naţionale deja funcţionale, inclusiv pentru pacienţii oncologici, pe baza hotărârii de guvern aflate în transparenţă”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Articole similare:

Cărbunele ar mai putea fi salvat doar dacă s-ar face un program național, dar sunt puțin șanse...

[post-views]

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, miercuri, în contextul dezbaterilor publice generate de o decizie recentă...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 28 octombrie 2026. Invitați: Cristi Aldescu (PNL) și Nicolae Davițoiu(PMP)

...
[post-views]

PNL îi cere premierului Luca Niculescu să finalizeze și să adopte urgent rectificarea bugetară, avertizând că întârzierile...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: