11:39 Trump susține că SUA l-au capturat pe Nicolás Maduro, președintele Venezuelei

11:39
[post-views]

SUA au efectuat atacuri la scară largă asupra Venezuelei, încununate de succes, iar liderul acestei țări, Nicolas Maduro, și soția sa, au fost capturați și scoși din țară pe calea aerului, a declarat, sâmbătă, președintele american Donald Trump, citat de Reuters.

Președintele american Donald Trump a avertizat în repetate rânduri posibilitatea unor atacuri terestre împotriva Venezuelei, intensificând, în ultimele luni, presiunea asupra președintele Nicolás Maduro.

Înainte de atacul raportat, sâmbătă, pe teritoriul venezuelean, pe 29 decembrie, Trump a declarat că forțele americane au efectuat un atac asupra unei zone de acostare pentru presupuse ambarcațiuni venezuelene transportatoare de droguri, fără a specifica locația atacului.

În interviul acordat televiziunii de stat venezueleane săptămâna aceasta, Nicolás Maduro a evitat să răspundă la declarația președintelui american Donald Trump, dar a spus că este deschis la discuții cu SUA pe tema traficului de droguri, potrivit BBC.

Lupta SUA „împotriva drogurilor”

SUA au desfășurat mai multe nave de război la distanță de atac de țara sud-americană și au atacat zeci de ambarcațiuni suspectate că transportau droguri din Caraibe și Pacificul de Est, provocând moartea a peste 100 de persoane.

Trump și administrația sa au spus că aceste atacuri au scopul de a opri traficul de droguri către Statele Unite. Dar Venezuela, au spus mulți experți, nu este neapărat un producător important de droguri, iar cocaina care tranzitează țara și apele din jurul acesteia este, în general, destinată Europei.

Pe 16 decembrie, Trump a ordonat „blocarea completă” a petrolierelor sancționate care navighează către și dinspre Venezuela.

„Venezuela este complet înconjurată de cea mai mare armadă adunată vreodată în istoria Americii de Sud”, a scris, atunci, Trump pe contul său de pe platforma Truth Social.

„Ea va deveni și mai mare, iar șocul pentru ei va fi unul fără precedent”, a adăugat președintele.

Articole similare:

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” că fondurile bugetare...

[post-views]

Asociația „Let’s Do It, România!”, în parteneriat cu ADIS Gorj, dă startul curățeniei naționale în județul Gorj....

[post-views]

Hidroelectrica anunță că a atribuit contractul „Instalatie de stocare cu baterii de acumulatori la C.H.E. Portile de...

[post-views]

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, miercuri, legea care permite reluarea lucrărilor la hidrocentralelor din Defileul Jiului. “După...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: