13:06 Programul de închinare la Catedrala Naţională, prelungit până pe 5 noiembrie

13:06
[post-views]

Programul de închinare şi trecere prin Sfântul Altar al Catedralei Naţionale a fost prelungit, noul termen-limită fiind miercuri, 5 noiembrie, până la miezul nopţii.

„Ţinând cont de numărul impresionant de pelerini care doresc să se închine şi să treacă prin Sfântul Altar al Catedralei Naţionale, Patriarhia Română anunţă prelungirea programului de închinare, inclusiv pe timpul nopţii, până în ziua de miercuri, 5 noiembrie 2025, la ora 24:00”, a transmis miercuri, 29 octombrie, Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Patriarhia face apel la evitarea aglomerării excesive a rândului de aşteptare.

„Având în vedere această prelungire a programului de închinare facem un apel către toţi credincioşii care doresc să se închine şi să treacă prin Sfântul Altar al Catedralei Naţionale să evite aglomerarea excesivă a rândului de aşteptare”, precizează Patriarhia.

Peste 80.000 de persoane trecuseră, până miercuri dimineaţa, prin Sfântul Altar al Catedralei Naţionale, numărul pelerinilor dublându-se în 24 de ore.

Potrivit hărţii interactive realizate de Arhiepiscopia Bucureştilor, actualizată în timp real, rândul credincioşilor veniţi să treacă prin altarul Catedralei Naţionale se termină în Piaţa Constituţiei.

Anterior, credincioşii ortodocşi se mai puteau închina în Sfântul Altar al Catedralei Naţionale doar până în ultima zi a lunii octombrie.

Articole similare:

Minerii ar vrea să fie introdusă în salariu contravaloarea voucherului de vacanță, pierdut sub Guvernarea Bolojan, dar...

[post-views]

Deputatul PSD Claudiu Manta spune că majorarea salariilor minerilor și energeticienilor, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este...

[post-views]

Primarul Ion Bîrcă a împărțit pachete unui număr de 15 familii nevoiașe din comuna Turburea, cu sprijinul...

[post-views]

Fostul ministru Radu Miruță nu va renunța la șefia USR Gorj, după ce a devenit prim-vicepreședinte al...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: