08:21 Grav accident în Târgu-Jiu. A intrat cu mașina într-un stâlp

08:21
[post-views]

Accident, azi-noapte, în municipiul Târgu-Jiu. Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu. Impactul a fost devastator, autoturismul a fost transformat într-un morman de fiare contorsionate, iar șoferul și un pasager au fost preluați de echipajele de urgență.

”Azi noapte, în jurul orei 01:00, am fost solicitați sa intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs în municipiul Târgu-Jiu, în care a fost implicat un autoturism, care a intrat într-un stâlp de pe Bd. Ecaterina Teodoroiu. La fata locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu cu o autospeciala pentru descarcerare, o autospeciala de stins incendii cu apa și spuma și o ambulanta SMURD, precum și un echipaj din cadrul SAJ Gorj. În urma accidentului, au rezultat două victime (doi bărbați în vârstă de 39, respectiv 36 de ani) încarcerate, conștiente, cărora li s-au acordat, de către echipajele specializate, primele îngrijiri medicale la fata locului, ulterior fiind transportate la spital pentru investigate medicale amănunțite” informează ISU Gorj.

Articole similare:

Analizele de laborator, realizate pe probe prelevate din râul Motru, în zona staţiei de agregate minerale Apa...

[post-views]

Rezultatele PISA 2025 arată că elevii din România au obținut scoruri sub media țărilor OCDE la matematică,...

[post-views]

Jurnalista Sorina Matei a fost propusă de AUR să preia interimar șefia televiziunii publice, după ce Curtea...

[post-views]

Șase unități de învățământ din județul Gorj încă au toalete în fundul curții, nefiind racordate la sistemele...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: