Centrul de Transfuzie Sanguină Gorj se confruntă în continuare cu deficit de personal, în condițiile în care numărul donatorilor crește de la an la an, a declarat directorul instituției, Călina Căluțoiu.
Potrivit acesteia, centrul are în prezent 12 angajați, incluzând personalul TESA, însă ar avea nevoie de 52.
”Suntem peste numărul de donatori din anul 2024, la sfârșitul lunii august, făcând fiecare situație, suntem peste ca și număr de donatori, cu toate că personalul nostru este puțin și se împuținează, din păcate, suntem și noi prinși în aceste legiferări cu posturile unice care nu pot fi scoase la concurs și așteptăm să vedem când se va normaliza până la urmă și situația cu necesarul de personal, aici este punctul nostru critic. În statul de funcții sunt 12 angajați cu tot cu personalul TESA, ne-ar trebui mult mai mulți angajați, nu atât cât spune normativul, noi ar trebui să fim 52 de angajați, conform normativului de personal, dar orice post în plus ne-ar ajuta mult, mai ales pe partea de asistente, unde nu putem acoperi fiecare dintre laboratoarele compartimentelor din organigrama instituției noastre, aici este marele deficit, și încercăm prin muncă suplimentară, atenție sporită, ore suplimentare să minimizăm orice risc posibil pe care noi îl identificăm și încercăm să-l controlăm”, a declarat Călina Căluțoiu pentru agerpres.ro.
Ea a afirmat că numărul donatorilor este, în medie, de 30 pe zi.
”Avem o medie de 30 de donatori pe zi, iar asistente care recoltează una sau două în cel mai bun caz, la patru posturi de recoltare, de aceea suntem un pic și restricționați ca și număr de donatori, nu putem să primim atât de mulți donatori fiindcă fizic nu avem capacitatea de recoltare, de preparare, fiindcă aceeași asistentă care recoltează urcă și la preparate după terminarea programului de recoltare și, de aceea, nu putem face nici campanii mobile, fiindcă nu avem suficient personal încât să putem încropi o echipă mobilă de recoltare, cu toate că de câte ori am reușit să facem, dar în afara programului de lucru, în weekend-uri, rezultatele au fost foarte bune și campania mobilă este clar un mijloc sigur de a crește numărul de donatori”, a adăugat directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Gorj.
Călina Căluțoiu a spus că, în prezent, majoritatea stocurilor de sânge sunt asigurate, însă este nevoie de donatori cu grupa B3 cu RH negativ pentru a sprijini o tânără din județul Gorj.
Grupa B3 cu RH negativ este una rară, doar 6% din populație având această grupă.
”În acest moment, nu putem spune că avem un deficit pe masa eritrocitară, în mare parte stocurile pe toate grupele de sânge sunt asigurate, nu suntem sub stocul de urgență pe niciuna dintre grupe, dar avem o problemă pe masa trombocitară, dorim să ajutăm o pacientă tânără, cu leucemie, care este pregătită pentru transplant, chit că este internată la Sibiu, dar noi am ajutat-o de câte ori am putut și avem nevoie de un apel pentru donatorii cu B3 cu RH negativ din județul Gorj, care pot să vină să ne ajute cu donarea, în așa fel încât să putem pregăti masă trombocitară pe această grupă să putem trimite pentru a ajuta la însănătoșirea acestei paciente”, a mai declarat ea.
Pe lângă beneficiile legate de zilele libere și analizele efectuate gratuit, donatorii primesc și un card valoric cu echivalentul a șapte tichete, însumând 280 de lei pentru fiecare donare.
Donarea standard implică un număr maxim de cinci astfel de proceduri pe an pentru bărbați și patru pentru femei.