Debut spectaculos, cu 3 victorii, al baschetbaliștilor U15 CSM Târgu Jiu

[post-views]

Debut spectaculos de sezon pentru baschetbaliștii U15 din cadrul Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu. În primul turneu al sezonului, băieții pregătiți de Toma Popescu au înregistrat 3 victorii și au încheiat pe primul loc. Au trecut, sâmbătă, de Îngerii Băniei, scor 93-46, și de ACS Ciocan Cristina Reșița, scor 100-51, iar duminică, de ACS Juniors Craiova, scor 56-44. 

Baschetbaliștii lui Toma Popescu au început în forță Campionatul Național U15, cu 3 victorii în primul turneu al sezonului, organizat în Sala  ”Voievod Litovoi” din Târgu Jiu.

CSM Târgu Jiu a fost repartizată în prima fază a competiției în Grupa a 3-a, alături de ACS ID Îngerii Băniei Craiova, ACS Juniors Craiova și ACS Ciocan Cristina Reșița. Primul turneu din grupă a fost organizat de CSM Târgu Jiu. Băieții lui Toma Popescu au profitat de avantajul terenului propriu, dar și de pregătirea efectuată în vară și s-au impus în toate cele 3 partide ale turneului.

Toma Popescu, antrenor U15 CSM Târgu Jiu: ”A fost un turneu reușit, destul de bun pentru începutul de sezon. Băieții au dovedit poftă de joc și multă dorință de victorie. Sper ca și la următorul turneu, practic returul din acestă grupă, să avem aceeași determinare și poftă de joc. Felicit întreaga echipă pentru rezultate și pentru jocul prestat!”

LOT CSM TÂRGU JIU: David Marin, Tudor Crîngulescu, Luca Chelan, Radu Pescaru, Horia Sgondea, Flavius Lupulescu, Ianis Tiștere, Darius Deaconescu, Damian Covrig, Boris Făiniș, Andrei Popescu, Răzvan Ion, Andrei Pacearescu, Răzvan Stan, Matteo Diaconescu. 

Articole similare:

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, și-a anunțat, marți, demisia din cele două funcții pe care le ocupa...

[post-views]

Primarul Claudiu Dragotă a obținut cea mai mare finanțare din istoria comunei Ciuperceni- 10 milioane de lei...

[post-views]

Varianta Eugen Tomac a rămas în cărți pentru postul de premier pentru că Sorin Grindeanu a refuzat...

[post-views]

Oricine va veni la conducerea Complexului Energetic Oltenia va continua planul de închidere de capacități, afirmă Constantin...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: