10:14 Nou mesaj de amenințare trimis la școli din Capitală și mai multe județe

[post-views]

Un nou mesaj de amenințare privind comiterea unui atac a fost trimis miercuri dimineața, prin mail, către mai multe școli din București și din țară.

”Mesajul a fost trimis de pe aceeași adresă de mail de pe care au fost trimise și mesajele anterioare. Atât ieri, cât și astăzi, Poliția Română a fost sesizată de către mai multe unități școlare, din Capitală și mai multe județe, cu privire la faptul că unele instituții de învățământ au primit mesaje de amenințare, mesaje la care, ca element de noutate, au fost atașate și ceva fotografii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, într-o intervenție telefonică la Digi24.

El a precizat că, în urma verificărilor efectuate împreună cu SRI, au reieșit indicii că mesajul este fals, dar autoritățile continuă verificările în acest caz, iar anchetatorii au deja câteva piste în lucru.

”Mesajul de amenințare a fost primit de pe aceeași adresă de mail. Așadar, persoana care l-a trimis este aceeași. Avem câteva piste în lucru la acest moment”, a precizat Drăgan.

”Atât ieri, 23 septembrie, cât și astăzi, 24 septembrie, Poliția Română a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituții au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj de amenințare. Structurile competente desfășoară verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației. Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală”, a transmis, miercuri, Poliția Română

Articole similare:

Decizia Tribunalului Bucureşti de a suspenda hotărârea Consiliului Naţional Extraordinar referitoare la organizarea Congresului PNL nu afectează...

[post-views]

Partidele din fosta Coaliție nu au reușit, după mai bine de două luni de la căderea Guvernului...

[post-views]

Organizația AUR Tismana are foarte mulți susținători, iar președintele Victor Sprîncenatu a devenit încrezător că va putea...

[post-views]

”Acum vedem de ce a fost interesul închiderii Complexului Energetic Oltenia” declară fostul manager Laurențiu Ciurel, în...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: