12:17 Cercetat pentru furt de energie electrică

12:17
[post-views]

Un locuitor al comunei Stejari s-a ales cu dosar penal după ce s-a constatat că fura energie electrică.

”La data de 22 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112 de un angajat al unei societăți de distribuție a energiei electrice, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza comunei Stejari, a depistat o instalație clandestină improvizată, existând suspiciune de furt de curent electric. La faţa locului s-au deplasat polițiștii care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că la imobilul respectiv, proprietatea unui bărbat de 45 de ani, din comuna Stejari, a fost identificată o instalaţie clandestină improvizată, racordată înainte de aparatul de măsură, cu scopul a nu înregistra consumul de energie electrică de la nivelul imobilului” arată Poliția Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii săvârşirii infracţiunii de furt de energie electrică.

Articole similare:

Grupurile parlamentare ale PNL și USR au semnat, luni, un acord de colaborare parlamentară pentru sesiunile din...

[post-views]

Elevii beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de transport gratuit cu trenul în România, indiferent de categoria...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 7 septembrie 2026. Invitat: Dan Vîlceanu

...
[post-views]

Ministrul interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a declarat luni, la Târgu Jiu, că un guvern format...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: