14:49 Ministrul Energiei, noi declarații: ”Dacă am închide grupurile pe cărbune de la CE Oltenia, am fi cu adevărat în risc de blackout”

[post-views]

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a reafirmat, vineri, că, dacă România ar închide grupurile pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, ar fi cu adevărat în risc de blackout.

”În momentul de faţă, în această săptămână mai precis, am purtat mai multe negocieri la nivelul Comisiei Europene pe acest subiect extrem de important, care, conform angajamentelor României, luate în urmă cu 5 ani atunci când s-a construit PNRR-ul, România şi-a asumat cea mai agresivă ţintă de decarbonizare din toată Uniunea Europeană. Asta înseamnă că, până la finalul anului 2025, adică peste 3 luni şi jumătate, România ar trebui să închidă toate centralele pe cărbune pe care le are astăzi în funcţiune. Condiţia a fost foarte simplă: să punem în loc alte centrale pe gaz”, a declarat Bogdan Ivan.

Potrivit ministrului, România a luat mai multe miliarde de euro din PNRR şi punctual pe acest jalon aproximativ 2 miliarde de euro.

”Între timp, centralele pe gaz şi proiectele care trebuiau puse în loc sunt pe hârtie în momentul de faţă. Şi este evident că cei din Comisia Europeană, pe bună dreptate, ne-au întrebat: ”Oameni buni, v-am dat banii. Sau ne daţi banii înapoi, dacă vreţi să ţineţi în continuare centralele pe cărbune, sau le închideţi”. În momentul de faţă, am comandat prin Transelectrica, cărora le mulţumesc pentru implicare, un studiu independent care a arătat că(…) noi, dacă am închide grupurile pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, am fi cu adevărat în risc de blackout. Am venit cu argumente tehnice. Acest studiu are peste 6000 de pagini”, a declarat Ivan într-o conferinţă de presă.

Ministrul a precizat că a rămas ca, în cursul acestei săptămâni, să mai transmită o serie de clarificări către Comisia Europeană şi speră foarte mult că argumentele pe care le-a adus vor crea cadrul în care România să nu mai aibă penalităţi pentru neînchidere la timp şi nerespectarea angajamentelor luate şi să poată păstra, în continuare, cel puţin trei grupuri în funcţiune şi alte două grupuri de rezervă, din cele cinci care, astăzi, sunt parte din acest jalon.

Articole similare:

Reprezentații Sindicatului ”Mureșul” din cadrul Administrației Naționale ”Apele Române” vor picheta, timp de două ore, toate administrațiile...

[post-views]

MIRA și Sami G reactualizează refrenul piesei Holograf „Banii vorbesc”, amintind publicului că într-o lume ghidată de...

[post-views]

Sezonul festivalurilor este oficial deschis, iar Rita Ora face prima propunere pentru playlistul verii 2026. Alături de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: