10:12 Federațiile din CE Oltenia, apel către șeful Casei Naționale de Pensii. ”Eliminați abuzul!”

10:12
[post-views]

Federația Națională Mine Energie și Federația Naţională a Sindicatelor din Electricitate “Univers”, care reprezintă interesele a peste 8000 salariați din Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, îi solicită președintelui Casei Naționale de Pensii, Nicolae Giugea, să ia măsuri, în condițiile în care casele județene de pensii resping dosarele depuse de salariații CE Oltenia care îndeplinesc condițiile prevazute de legea 360/2023 precum și de legislația anterioară, salariații fiind nevoiți să se adreseze instanțelor de judecată pentru repararea acestui abuz.

”Această situație a existat și în perioada 2021-2024, instanțele de judecată obligând casele de pensii să aplice prevederile legii și să plătească drepturile de pensie retroactiv, cu penalități, dobânzi și cheltuieli de judecată reprezentând sume uriașe de bani” se arată în adresa federațiilor.

Acestea solicită să fie eliminat abuzul ”făcut acestor salariați, cărora statul român a hotărât să le închidă locurile de muncă, după ce aceștia au făcut eforturi colosale în ultimi 30 de ani pentru a ține Sistemul Energetic Național în siguranță”, altfel anunță că vor folosi ”toate mijloacele legale pentru a se face dreptate”.

Articole similare:

S-a lucrat la foc continuu în Cariera Roșia, cea mai mare a Complexului Energetic Oltenia, în această...

[post-views]

Un primar PSD se declară ”total dezamăgit” de clasa politică. ”Nu mai nicio mare speranță. Nu are...

[post-views]

Vineri a fost extras ultimul cărbune din Cariera Peșteana, iar șeful unității, Constantin Brănescu, a acuzat că...

[post-views]

Investiția americanilor de pe platforma Sadu 2 se va face, nimic nu este pierdut, dă asigurări liderul...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: