Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că va prezenta, joi, propunerile social-democrate din pachetul de relansare economică.
”Noi vom face prezentarea propunerilor noastre pe pachetul pe care noi l-am numit de relansare economică. Noi considerăm următorul lucru: dincolo de tot discursul public, pe care îl cunoaştem cu toţii din ultimele două-trei luni, cel legat de ajustări, tăieri, reduceri de cheltuieli, concedieri şi toate celelalte lucruri, noi trebuie să venim cu un pachet pentru relansarea economică şi vom face acest lucru. Am anunţat, de câteva săptămâni, că lucrăm la aceste propuneri. Mâine, voi face o prezentare în mare”, a afirmat Grindeanu, miercuri, la România TV.
El a fost întrebat dacă acest pachet ar trebui asumat de guvern sau trebuie făcut un proiect de lege şi votat în Parlament.
”Orice om de bună credinţă, dacă vrea să discute despre relansarea economiei, vrea să discute de măsuri. Eu consider că în această coaliţie, în acest moment, vorbim cu oameni de bună credinţă. Nu putem să relansăm economia, nu putem să nu intrăm în recesiune economică dacă noi, în această perioadă, nu vom veni şi cu măsuri de acest tip. Evident că îmi doresc să existe şi îmbunătăţiri la ceea ce propunem. E o propunere care vine din partea PSD, e loc de mai bine, e loc să se vină şi cu alte propuneri. De ce ezit să vă spun de asumare? Pentru că e o pârghie, e un instrument acesta, cel legat de asumarea răspunderii guvernului, care ar trebui folosit în mod excepţional, acest instrument. În mod normal, această asumare nu trebuie să devină o regulă”, a explicat preşedintele interimar al PSD.
El a fost întrebat dacă i-a prezentat aceste propuneri premierului Ilie Bolojan.
”O fac după ce facem prezentarea. Asta este regula pe care domnia sa a instituit-o, apropo de celelalte pachete, şi atunci…”, a declarat Sorin Grindeanu.