07:13 Ministrul Energiei, atac la ”frânarii” de la stat

07:13
[post-views]

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a constatat, după ce a condus trei ministere, inclusiv pe cel al Economiei, că în structurile administraţiei publice există oameni care sunt buni profesionişti, dar şi angajaţi pe care îi cataloghează ”frânari”. ”Frânează în mod intenţionat proiecte, frânează în mod intenţionat activităţi administrative, doar pentru a fi rugaţi frumos să-şi facă treaba. Asta e o realitate în care trăim”, a explicat Ivan.

”La stat sunt oameni foarte buni, foarte bine pregătiţi, dar, în acelaşi timp, e şi o categorie specială de frânari care se văd pe viaţă după ce au dat un concurs, să zicem noi, legal, pe o anumită poziţie şi care, efectiv, de multe ori, că m-am lovit de asta în toate ministerele pe care le-am condus, subminează interesul statului român, subminează interesul de atragere a investiţiilor în România şi nu fac nimic altceva decât să aştepte să fie rugaţi să-şi facă treaba şi frânează în mod intenţionat proiecte, frânează în mod intenţionat activităţi administrative, doar pentru a fi rugaţi frumos să-şi facă treaba. Asta e o realitate în care trăim”, a declarat ministrul Energiei, joi seară, la România TV. 

În acest context, Ivan a spus că, dacă şefii instituţiilor publice nu au instrumentele legale pentru a-i pedepsi pe cei care nu muncesc sau pentru a-i premia pe cei care îşi fac treaba, România va rămâne în aceeaşi situaţie.

Ministrul a povestit că i s-a spus, de către unii subalterni, că ei ”au schimbat” mulţi miniştri. 

El a admis că, în prezent, şefii instituţiilor publice au dificultăţi în a-i concedia pe acei salariaţi care nu îşi fac treaba, nu vin la serviciu pentru că, ”odată ajuns pe o anumită poziţie, oricine, că e competent sau nu, că învaţă mai departe sau nu învaţă, 50 de ani rămâne acolo”.

Articole similare:

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier...

[post-views]

Nicușor Dan ar pregăti o nouă propunere de premier. Această variantă ar putea împăca toate formațiunile „pro-europene”....

[post-views]

Trei proiecte, finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, cu o valoare totală de aproape 4,7...

[post-views]

O atenționare cod galben este valabilă din seara zilei de sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 21:00,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: