13:01 Cele 11 microbuze electrice, distribuite către UAT-uri

[post-views]

Cele 11 microbuze electrice școlare, de 16+1 locuri, din care un loc pentru persoane cu dizabilități, achiziționate de Consiliul Județean Gorj, au fost distribuite, joi, către UAT-urile declarate eligibile în cadrul proiectului finanțat prin Administrația Fondului de Mediu.

COMUNICAT

Consiliul Județean Gorj, printre primele autorității publice din țară care a achiziționat și furnizat microbuze electrice pentru transportul elevilor, finanțate prin Administrația Fondului de Mediu

Educația pentru mediu și schimbări climatice a devenit o prioritate pentru Consiliul Județean Gorj, iar infrastructura unităților de învățământ trebuie să fie adaptată standardelor europene de dezvoltare sustenabilă.

Consiliul Județean Gorj, are în implementare, începând din anul 2024, proiectul „Transport durabil pentru elevii județului Gorj”, finanțat de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat.

În data de 22.07.2025, furnizorul declarat câștigător, a livrat toate cele 11 microbuze electrice școlare de 16+1 locuri, din care un loc pentru persoane cu dizabilități, acestea fiind distribuite în cursul zile de astăzi, 24.07.2025, către UAT-urile declarate eligibile în cadrul proiectului. Consiliul Județean Gorj este, astfel, printre primele instituții din țară care pune la dispoziția UAT-urilor microbuze școlare achiziționate în cadrul programului finanțat de către AFM.

Cele 11 unități administrativ-teritoriale beneficiare de pe raza județului Gorj, au fost selectate având în vedere ”criteriul număr elevi navetiști”, acestea fiind următoarele:

1. BÂLTENI

2. ANINOASA

3. URDARI

4. CRUȘEȚ

5. BUSTUCHIN

6. MOTRU

7. PADEȘ

8. SCOARȚA

9. FĂRCĂȘEȘTI

10. TELEȘTI

11. DĂNEȘTI

Proiectul se implementează în baza Contractului de finanțare nr. 318/I/GES/18.04.2024, semnat între Administrația Fondului pentru Mediu, în calitate de finanțator al proiectului „Transport durabil pentru elevii județului Gorj” și UAT Județul Gorj, prin Consiliul Județean, în calitate de Beneficiar.

Valoarea totală a proiectului este în sumă de 15.143.289,80 lei (cu TVA), din care:

–  15.000.000 lei (cu TVA) alocare financiară eligibilă prin Administrația Fondului pentru Mediu;

–  143.289,80 lei (cu TVA) contribuția proprie a Județului Gorj.

Cele 11 microbuze repartizate către UAT-urile beneficiare vin în completarea celor 27 de autovehicule similare, furnizate în anul 2024, în cadrul primului program de finanțare pentru achiziția de microbuze verzi (PNRR), utilizate în transportul școlarilor din județ.

Într-un demers de responsabilitate față de generațiile viitoare, am înțeles că educația pentru mediu și schimbările climatice reprezintă o prioritate esențială. În acest context, infrastructura unităților de învățământ de la nivelul județului Gorj trebuie să fie adaptată standardelor europene de dezvoltare sustenabilă.

Pe lângă asigurarea mobilității urbane verzi, prin achiziționarea de microbuze electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, pregătim și conștientizăm generațiile viitoare în ceea ce privește schimbările climatice. De asemenea, asigurăm mijloace de deplasare pentru elevii aflați în zone cu populație scăzută, facilitând accesul la educație a acestora, cu protejarea mediului în același timp.

Articole similare:

Fostul premier Victor Ponta îl critică dur pe șeful Executivului, Ilie Bolojan. Ponta spune că acesta ia...

[post-views]

Vremea va fi geroasă în următoarele zile, anunță ANM, care a emis o avertizare meteo valabilă până...

[post-views]

În luna februarie, în care s-a născut Constantin Brâncuși, și în contextul Anului Național dedicat celebrării marelui...

[post-views]

La finalul unei zile aglomerate, când te uiți la încasări, rapoarte și vânzări, totul pare să se...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: