Ministrul Sănătăţii avertizează că medicii din spitalele de stat, care nu respectă programul, riscă să fie daţi afară. Alexandru Rogobete a făcut apel către doctori să meargă la cabinetele private după terminarea programului de lucru din spital şi nu cu câteva ore mai devreme. Ministrul a anunțat că se lucrează la modificări legislative, care vor reglementa aceste situaţii.
Rogobete anunță măsuri drastice împotriva medicilor, care nu își respectă programul la spitalele de stat.
„Eu am spus ferm, încă de la preluarea mandatului. Nu sunt de acord ca medicii să lucreze, fie la public, fie la privat, însă colegii mei, care lucrează la public, să părăsească spitalul public atunci când se termină programul de lucru! Ce fac după programul de lucru, adică de la ora 15.00 sau 16.00, evident nu îi putem controla. Eu, cel puțin, nu vreau să îngrădesc libertatea nimănui de a avea două joburi. Însă, sunt hotărât să mă asigur că acest fenomen se va opri”, a declarat Alexandru Rogobete, conform tvrinfo.ro.