Un lider sindical din Complexul Energetic Oltenia crede că Sebastian Burduja va rămâne la cârma Ministerului Energiei, într-un eventual viitor guvern condus de Ilie Bolojan.
“Va rămâne același Burduja, care este omul puterii, care e agreat și în afară având în vedere contractele încheiate cu americanii, cu fotovoltaicele”afirmă Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii.
În opinia sa, va fi continuat planul de închidere a mineritului.
Constantin Crețan, care a fost de partea suveraniștilor în ultimele luni, mai spune că se aștepta la o răsturnare a scorului, la prezidențiale, în favoarea lui Nicușor Dan.
”Am fost trădați de marile puteri. Statele Unite și Rusia și-au dat acordul să fim o colonie franceză” declară sindicalistul.