Liderul liberalilor gorjeni, Ion Iordache, tună și fulgeră, după ce candidatul AUR, George Simion, a obținut cel mai mare scor din țară în județul Gorj.
„Ne-a trecut glonțul pe la ureche și o spun rușinat: cei mai mulți dintre gorjeni au apăsat pe trăgaci” afirmă deputatul.
Iordache spune că ”inclusiv liderii PSD au dat semnalul către Simion la primarii lor” și că nu înțelege votul gorjenilor din moment ce județul ”a beneficiat cel mai mult de pe urma ultimelor guvernări”.
”E precum copilul la care tot îi dai și nu îi ceri. La un moment dat, e prea răsfățat și nu înțelege valoarea” spune președintele PNL.
Nici în localitățile gorjene conduse de primari liberali Nicușor Dan n-a reușit să se impună. Ion Iordache o pune pe seama curentului suveranist, care a fost prea puternic.