ACS Peppy Dolce Vita Old Boys este câștigătoarea Cupei “Ion Cănăvoiu”, competiție organizată în memoria fostului jucător gorjean Ion Cănăvoiu.
Duminică s-a încheiat prima ediție a Cupei “Ion Cănăvoiu”. Competiția a avut loc pe pe terenul sintetic din cadrul Complexului Dolce Vita, aceasta fiind organizată de Asociația Județeană de Minifotbal Gorj, sub egida Federației Române de Minifotbal.
În finală, Peppy Dolce Vita s-a impus la limită împotriva echipei Karma. După 1-1, în timpul regulamentar, băieții de la Dolce Vita s-au impus cu 3-1 la loviturile de departajare. Finală mică a fost câștigată de Termo Rovinari de o manieră categorică, aceștia învingând cu 6-0 pe FC Santa Klaus.
Prima ediție a memorialului a adus la start 12 echipe. Turneul a fost rezervat jucătorilor cu vârsta de peste 45 de ani, fiecare echipă, având dreptul la doi jucători de peste 40 de ani.
Festivitatea de premiere a fost efectuată de domnul profesor Ion Săvulea și Bogdan Chiriac – președintele ACS DREAM TEAM.
- ACS PEPPY DOLCE VITA OLD BOYS – locul 1
- KARMA – locul 2
- TERMO ROVINARI – locul 3
- FC SANTA KLAUS – locul 4
OLD BOYS TIMIȘOARA, STAR TEAM, MINERUL MĂTĂSARI, CACAO DREAM TEAM JUPÂNEȘTI, GILORTUL TG-CĂRBUNEȘTI 2001, IPA 2 GORJ, JUNIOR TÂRGU-JIU – participare.
- Alexoiu Gheorghe (ACS PEPPY DOLCE VITA OLD BOYS) – Cel mai bun portar
- ERBUROSU MARIAN (KARMA) – MVP-ul finalei
- GOLEA ION (STAR TEAM) – golgheter










