07:00 Cauza decesului Papei Francisc

[post-views]

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral și a unui stop cardiac, a anunțat oficial Vaticanul în seara zilei de luni, conform SkyNews.

Accidentul vascular cerebral a dus la comă și, ulterior, la un stop cardiac ireversibil. Anunțul a venit la aproximativ 12 ore după ce moartea Suveranului Pontif a fost comunicată oficial.

Francisc suferea de o afecțiune pulmonară cronică și, în tinerețe, i-a fost îndepărtată o parte dintr-un plămân. Problemele de sănătate i-au afectat constant ultimii ani de viață. Pe 14 februarie, a fost internat la spitalul Gemelli din cauza unei crize respiratorii care a evoluat în pneumonie bilaterală. Internarea s-a prelungit timp de 38 de zile, cea mai lungă din timpul pontificatului său.

Cu toate acestea, în Duminica Paștelui, cu doar o zi înainte de moarte, Papa a apărut în Piața Sfântul Petru pentru a binecuvânta miile de credincioși.

Trupul neînsuflețit al Papei Francisc ar putea fi mutat la Bazilica Sfântul Petru începând de miercuri, pentru ca publicul să îi poată aduce un ultim omagiu, a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, dar o decizie formală în acest sens urmează să fie luată marți de un grup de cardinali reuniți la Vatican.

Articole similare:

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, o hotărâre pentru repartizarea pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale şi pe unităţi...

[post-views]

O grădină urbană cu lavandă va fi realizată în Parcul Narciselor din Târgu Jiu, anunță Ana Maria...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: