07:00 Italia va cere suspendarea imediată a Green Deal

[post-views]

Ministrul italian al Industriei, Adolfo Urso, a declarat, joi, în faţa parlamentului că Italia va solicita Uniunii Europene suspendarea imediată a regulilor din cadrul Pactului Verde european (Green Deal), care vizează reducerea emisiilor industriale din blocul comunitar, relatează Reuters.

Anunţul vine în contextul impunerii de către Statele Unite a unor tarife comerciale extinse, inclusiv o taxă de 25% asupra importurilor auto şi alte taxe de până la 54% pentru produse din ţări precum China, India şi Vietnam. Noile măsuri afectează competitivitatea industriei europene pe pieţele globale, potrivit autorităţilor italiene.

”Într-un moment în care Europa riscă să fie expusă unui şoc comercial masiv, trebuie să reevaluăm imediat politicile care impun costuri suplimentare industriei noastre”, a declarat Urso în faţa legislativului italian.

Pactul Verde european prevede reducerea cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 şi atingerea neutralităţii climatice până în 2050, însă mai multe state membre, inclusiv Italia, au exprimat rezerve legate de impactul economic al acestor măsuri asupra sectoarelor industriale strategice.

Italia susţine că, în faţa presiunii comerciale din partea SUA, UE trebuie să adopte măsuri urgente pentru a proteja competitivitatea industriei europene, inclusiv prin amânarea sau suspendarea temporară a unora dintre regulile climatice impuse prin Pactul Verde.

Articole similare:

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul IPJ Gorj au descins miercuri la Primăria...

[post-views]

Conducerea CE Oltenia a recunoscut că, miercuri, a avut loc un nou accident de muncă la Cariera...

[post-views]

E dureros că nu avem noi cărbune pentru a produce câtă energie are nevoie țara, în momentul...

[post-views]

Și Ion Iordache face parte din istoria Partidului Național Liberal, la Gorj. A condus o perioadă. A...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: