07:09 Fost ministru, spitalizat. I s-a făcut rău la volan

07:09
[post-views]

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, deputat de Botoșani, a fost spitalizat, luni. El ar fi suferit un atac ischemic tranzitoriu, arată Agerpres.

Acestuia i s-a făcut rău în timp ce se afla la volan în drum spre București. A mers la spitalul din Hârlău, de unde a fost transferat la Clinica de Neurochirugie din Iași.

„Sunt mai bine. Am rămas sub observație”, a declarat parlamentarul, în vârstă de 52 de ani.

El susține că a fost supus unor prime evaluări, iar computerul tomograf și aparatul cu rezonanță magnetică nu au relevat probleme deosebite.

Marius Budăi este deputat din anul 2016 și a ocupat de două ori funcția de ministru al Muncii: prima dată (noiembrie 2018 – noiembrie 2019) în guvernul Dăncilă, iar a doua oară (noiembrie 2021 – iulie 2023) în guvernele Ciucă și Ciolacu. În iulie 2023, Budăi a demisionat după izbucnirea scandalului „Azilele groazei”, după ce percheziții făcute la azilele de bătrâni din Ilfov au arătat că aveau loc abuzuri de neimaginat – bătrânii și pacienții cu dizabilități erau bătuți, înfometați, ținuți cu răni până la os și plini de fecale.

Articole similare:

Încă 18 de milioane de euro, fonduri europene, vor fi investite în sistemul educațional din municipiul Târgu...

[post-views]

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, cere măsuri urgente pentru scăderea prețurilor la carburanți, pe fondul majorărilor...

[post-views]

Gorjenii se pot programa la Ambulatoriul Integrat – Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Județean de...

[post-views]

Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doiceşti, la nivelul lunii decembrie 2025, era de 6,5...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: