08:49 Mesaj RO-Alert. Urs în satul Frâncești

[post-views]

Inspectoratul pentru Situațiii de Urgență Gorj a emis un mesaj RO-Alert, vineri dimineața, după ce un cetățean din satul Frâncești, al comunei Peștișani, a văzut un urs în apropierea locuinței.

„În această dimineață, în jurul orei 5:00, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, un cetățean din comuna Peștisani, satul Frâncești, a semnalat faptul ca în apropierea locuinței sale a observat un urs. Pentru avertizarea populației din zonă, instituția noastră a transmis un mesaj prin intermediul aplicației RO-Alert, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul instituției noastre, dar, cel mai probabil, din cauza zgomotelor, animalul s-a speriat și a revenit în mediul natural. Atragem atenția că animalele sălbatice pot fi speriate de prezența oamenilor și pot deveni agresive. Dacă vă confruntați cu o astfel de situație, adăpostiți-vă în locuințe, păstrați distanța față de animal și să nu încercați să-l fotografiați sau să îl hrăniți” a comunicat ISU Gorj.

Articole similare:

Ministerul Educaţiei anunţă că aproape 131.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină probele scrise ale examenului de...

[post-views]

Duminică, 16 județe vor fi sub avertizare Cod roșu. Este vorba de județele Satu Mare, Maramureș, Bihor,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: