18:03 Cel mai ridicat preț spot la energie din acest an, pe OPCOM

Pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă, în special solară, România va înregistra, marți, cel mai mare preț mediu zilnic pe piața spot operată de OPCOM din acest an, de 268 euro/MWh sau 1335,5 lei/MWh, fiind cea de-a doua scumpă piață spot din UE, după Ungaria, unde prețul ajunge la 306 euro/MWh, arată profit.ro.

Absența soarelui face ca, inclusiv la orele de prânz, prețurile să depășească 1.000 lei/MWh. Prosumatorii nu numai că nu mai furnizează curent în rețea, ci contribuie și la majorarea consumului cu cantitatea pe care, în zilele cu soare, o produceau pentru autoconsum.

În nu mai puțin de 14 intervale orare, începând cu 07:00 și până la 21:00, prețul orar al energiei pe piața pentru ziua următoare va fi superior celui de 1.000 de lei/MWh, între orele 16:00 și 18:00 el depășind 3.000 de lei/MWh. Prețul orar maxim va fi cel din intervalul 17:00-18:00, când un MWh va costa 3.678 lei.

Un preț similar cu cel din România, de 268 euro/MWh, se înregistrează și în Bulgaria. În Germania (166 euro/MWh), energia spot este cu 100 de euro mai ieftină ca în România, iar în Franța (104 euro/MWh) cu peste 150 euro.

Articole similare:

Ionuț Dumitru, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, susține că, odată cu măsurile fiscale adoptate de guvern,...

Președintele SUA Donald Trump lansează primul proiect imobiliar din România sub brandul său. Un turn rezidențial de...

Congresul extraordinar al PNL are loc, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noii conduceri a partidului, în...

Un gorjean din comuna Glogova, Petre Buzianu, ajuns, vineri, la venerabila vârstă de 100 de ani, a...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: