15:33 Au demarat lucrările în Drăgoieni 2

15:34
[post-views]

Aparegio a demarat, marți, lucrările de mentenanță în cartierul Drăgoeni II din municipiul Târgu-Jiu, care aparține Complexului Energetic Oltenia și unde locuitorii se confruntă, de 12 ani, cu lipsa apei.

”Complexul Energetic Oltenia, proprietarul zonei mai sus menționată, a solicitat sprijinul operatorului în vederea funcționării rețelei de apă și canalizare. Astfel, între cele două entității, s-a semnat contractul „Revizie rețea de alimentare cu apă potabilă Drăgoeni II, contract ce se derulează pe o perioadă de 90 de zile. În lunile ce urmează, echipele societății înlocuiesc echipamentele hidromecanice în fiecare cămin de branșament al proprietăților persoanelor care locuiesc în acest cartier, verifică și repară căminele de distribuție existente, efectuează probele de etanșeitate și presiune, montează apometrul general și întocmește contractul de furnizare între operator și CEO. Odată cu finalizarea acestor lucrări se încheie și problemele cu apa ale locuitorilor care trenează de aproximativ 12 ani. Acest cartier a fost construit de către CE Oltenia” a transmis operatorul regional.

Articole similare:

Motorina se va ieftini cu 68 de bani pe litru începând de la miezul nopții, pe fondul...

[post-views]

Incendiu, sâmbătă seară, la o casă din comuna Bălești. ”Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui...

[post-views]

Huiduieli și fluierături s-au auzit în timpul discursului susținut de premierul interimar Ilie Bolojan la manifestările de...

[post-views]

Polițiștii Serviciului Rutier Gorj, împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanța Gorj, au desfășurat,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: