07:02 Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025

07:02
[post-views]

Pensiile românilor vor fi majorate, din nou, începând cu ianuarie 2025. Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a spus cu cât vor crește pensiile, potrivit legii și a cifrelor pe care le deține până în prezent.

„Vorbim despre prevederile art. 83, alin. 3 din Legea nr. 360/2003, care specifică mecanismul de indexare începând de anul viitor. Indexarea va avea loc în fiecare lună ianuarie, iar lucrurile sunt foarte clare acum. Indexarea are doi indicatori clari și predictibili, furnizați de INS: rata medie a inflației, la care se adaugă încă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut pe economie. Pentru aceasta, am trimis o adresă la INS pentru a obține un calcul corect și o explicație clară despre cum se determină această creștere reală. Am primit și răspuns. Acest indicator este un raport între indicele salarial mediu brut și indicele de consum“, a explicat șeful CNPP pentru România TV.

Potrivit acestuia, creșterea – conform cifrelor provizorii, valabile în acest moment- va fi de peste 12%.

„La rata inflației, de 10,4% pentru anul 2023, cunoscută deja, se adaugă la 50% din câștigul real, și, ținând cont și de prevederile alin. 7, ajungem la o cifră de aproximativ 12,1%, cu care va trebui să actualizăm valoarea punctului de referință. Acesta este un calcul estimativ, nu definitiv. Când vom avea cifrele oficiale comunicate, vom prezenta și datele finale. Acesta este calculul făcut de noi pe baza cifrelor comunicate până în prezent și indică acest procent, dar mai sunt aproape două luni. Când vom avea cifrele finale, vom putea confirma care va fi cifra reală, finală“, a mai spus șeful CNPP.

Și Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat, recent, că, în 2025, pensiile vor crește cu peste 12%.

Articole similare:

Târgul de Crăciun din Craiova se deschide vineri, 13 noiembrie 2026, și va putea fi vizitat până...

[post-views]

Primarul orașului Rovinari, Robert Filip, va ocupa funcția de președinte interimar al Partidului Național Liberal Gorj, decizia...

[post-views]

„Godzilla Minus Zero” a debutat pe primul loc în topul încasărilor, cu 31,6 milioane de dolari din...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: