14:19 Percheziții DNA la un serviciu de ambulanță

14:19
[post-views]

Procurorii DNA şi ofiţeri de poliţie judiciară de la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj efectuează, joi, 18 percheziţii, într-un dosar de corupţie legat de angajări la trei instituţii publice, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Conform surselor citate, au loc percheziţii la sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dol, la Spitalul CF din Craiova şi Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Şimnic, restul descinderilor având loc la locuinţele unor persoane fizice.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2024, a unor infracţiuni de corupţie, de către funcţionari publici şi complici ai acestora. În cursul zilei de 31 octombrie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 18 locaţii situate în judeţul Dolj, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova”, a transmis DNA, printr-un comunicat de presă.

Articole similare:

Târgul de Crăciun din Craiova se deschide vineri, 13 noiembrie 2026, și va putea fi vizitat până...

[post-views]

Primarul orașului Rovinari, Robert Filip, va ocupa funcția de președinte interimar al Partidului Național Liberal Gorj, decizia...

[post-views]

„Godzilla Minus Zero” a debutat pe primul loc în topul încasărilor, cu 31,6 milioane de dolari din...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: