09:50 Numărul românilor dați dispăruți în inundațiile din Spania a crescut la 22

09:50
[post-views]

Ministerul Afacerilor Externe din România anunță joi, printr-un comunicat de presă, că printre persoanele dispărute în urma inundațiilor din Spania s-ar putea afla și 22 de români. Verificările sunt în curs, precizează MAE. Miercuri seară, ministerul anunțase că 13 români sunt posibil dispăruți. Și numărul de decese a crescut, fiind anunțațe de autoritățile spaniole 95 de victime.

”În contextul inundaţiilor care au afectat Regatul Spaniei, soldate cu victime, persoane dispărute şi pagube materiale Astfel, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, MAE verifică informaţiile privind dispariţia a 22 de cetăţeni români. Oficiul consular menţine un contact permanent cu autorităţile spaniole, iar verificările sunt în desfăşurare”, transmite MAE.

Potrivit MAE, Ambasada României la Madrid este în legătură cu autorităţile centrale spaniole, prin intermediul ataşaţilor pentru afaceri interne, pentru a sprijini demersurile necesare.

Reprezentanţii Consulatului României la Castellón de la Plana continuă să colaboreze îndeaproape cu autorităţile locale competente şi sunt pregătiţi să ofere asistenţă consulară, dacă va fi necesar.

Totodată, reprezentanţii oficiului consular  menţin legătura cu cetăţenii români care au semnalat persoanele dispărute, precum şi cu cele care ai semnalat dificultăţi, până la identificarea soluţiilor corespunzătoare de către autorităţile locale.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.

Articole similare:

Plenul Senatului a votat, marţi, cu 104 de voturi ”pentru” şi 3 abţineri, eliminarea examenului de admitere...

[post-views]

Analizele de laborator, realizate pe probe prelevate din râul Motru, în zona staţiei de agregate minerale Apa...

[post-views]

Rezultatele PISA 2025 arată că elevii din România au obținut scoruri sub media țărilor OCDE la matematică,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: