09:42 Scurgeri de ulei uzat la un service auto din Târgu-Jiu. Poliția a deschis dosar penal

[post-views]

Polițiștii au întocmit dosar penal după ce au depistat nereguli la un service auto din Târgu-Jiu. Mai exact scurgeri necontrolate de ulei uzat, considerat deșeu periculos.

”La data de 30 octombrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune pe linia OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, la o societate comercială având ca obiect de activitate principală întreținerea și repararea autovehiculelor, cu punct de lucru în municipiul Târgu Jiu, ocazie cu care au identificat în flagrant delict un bărbat de 44 de ani, care nu ar fi respectat măsurile obligatorii privind valorificarea/eliminarea cantității de 400 litri ulei uzat, deșeu periculos provenit din activități specifice de schimbare a uleiului de motor, fiind observate pe sol numeroase scurgeri necontrolate. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transportare, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase” informează IPJ Gorj.

Articole similare:

Noua conducere a Complexului Energetic Oltenia a convocat, pentru data de 30 iunie, ședința comisiei mixte administrație...

[post-views]

Autoritățile locale au amenajat, în cele mai aglomerate zone din municipiu, puncte de prim ajutor unde trecătorii...

[post-views]

Meteorologii au extins sâmbătă Codul roșu de caniculă. Duminică, 16 județe vor fi sub avertizare Cod roșu....

[post-views]

Preşedintele AUR, George Simion, solicită ca Alianţa pentru Unirea Românilor să intre la guvernare, susţinând că şeful...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: