13:17 Tractoriștii gorjeni, luați la puricat

[post-views]

Polițiștii gorjeni au desfășurat o serie de acțiuni de verificare a tractoriștilor. Oamenii legii au verificat 32 de conducători de vehicule, ocazie cu care au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.310 de lei, totodată fiind retrase 3 certificate de înmatriculare.

„De la începutul anului până în prezent, pe drumurile publice din România s-au înregistrat 40 de accidente grave în care au fost implicate tractoare, în urma cărora 20 de persoane au decedat, iar alții 26 au suferit leziuni corporale grave.

Cel mai elocvent în acest sens este evenimentul rutier produs pe raza județului Brăila în data de 19.10.2024, în urma căruia 3 persoane au decedat, 2 dintre aceștia fiind minori. În acest context, polițiști ai Serviciului Rutier Gorj au organizat și desfășurat o serie de activități preventiv-reactive, cu angrenarea laboratorului mobil de educație rutieră, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul acestei categorii de participanți la trafic.

Cu această ocazie s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorilor de tractoare, s-a verificat dacă aceștia posedă sau nu permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus, s-a verificat dacă sunt respectate normele privind înmatricularea/înregistrarea vehiculelor care circulă pe drumurile publice, existența și valabilitatea inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă obligatorie și respectarea normelor privind starea tehnică.

Cu ocazia acțiunilor, polițiștii rutieri au verificat 32 de conducători de vehicule, ocazie cu care au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.310 de lei, totodată, fiind retrase 3 certificate de înmatriculare” a comunicat IPJ Gorj.

Articole similare:

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat vineri prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, vremea...

[post-views]

Asociația Uniunea Femeilor din Gorj a direcționat fondurile obținute în urma evenimentului “Miss Gorj 2026” către trei...

[post-views]

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, anunță că lucrărilor la pasajul sub calea ferată din zona Ana Ipătescu se...

[post-views]

Circulația rutieră pe DN 67C, în zona montană Rânca, se desfășoară în condiții de iarnă. Viscolul a...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: