14:59 I-au furat cazanul de țuică

[post-views]

Trei tineri, de 16, 21 și 29, au ajuns pe mâna oamenilor legii, după ce au furat, din gospodăria unui bărbat de 72 de ani, din comuna Bălești, un cazan de țuică, două drujbe, un polizor și o bicicletă, prejudiciu de peste 12.000 de lei.

„Ieri, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu și Postului de Poliție Bălești au identificat trei tineri, de 16, 21 și 29 de ani, primul din comuna Bălești și ceilalți doi din Lelești și au reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Gorj pe cei doi majori, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar cel de-al treilea va fi cercetat în stare de libertate. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 25 spre 26 septembrie a.c., cei trei ar fi sustras de la imobilul ce aparține unui bărbat de 72 de ani, de pe raza comunei Bălești, sat Stolojani, un cazan de țuică, două drujbe, un polizor și o bicicletă, fiindu-i creat un prejudiciu în valoare de 12.500 lei. În mai puțin de 5 ore de la sesizare, polițiștii au reușit să identifice persoanele bănuite și să recupereze toate bunurile, care au fost restituite persoanei vătămate. Cei doi reținuți vor fi prezentați astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale” a comunicat IPJ Gorj.

Articole similare:

Reprezentanții PNL se reunesc marți, 21 aprilie 2026, de la ora 10:00, într-o ședință a Biroului Politic...

[post-views]

Premierul Ilie Bolojan acuză PSD de joc dublu și fugă de răspundere, anunțând o criză politică iminentă:...

[post-views]

Cei 12 angajatori prezenți, vineri, la Bursa locurilor de muncă, organizată de Agentia Județeană pentru Ocuparea Fortei...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 17 aprilie 2026. Invitat: Dan Vîlceanu, fost ministru de Finanțe

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: