Critici dure la adresa conducerii CE Oltenia. ”Oamenii sunt limitați”

Critici dure la adresa conducerii Complexului Energetic Oltenia, lansate de un fost membru al directoratului, Constantin Popescu.

Acesta a afirmat, la Radio Infinit, că nu vede rostul existenței atât a directoratului cât și a consiliului de supraveghere, la o companie care produce doar 7-800 de MW, în condițiile în care, atunci când Termocentrala Turceni, avea un singur șef producea 1500 MW. Popescu a spus că 80% dintre șefii actuali provin din alte domenii de activitate și ”sunt limitați”, nu înțeleg ce se întâmplă în companie.

Popescu a afirmat membrii Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia n-au ținut nicio ședință la sediul companiei. Unul dintre ei, Casian Nițulescu, chiar ar trebui suspendat, întrucât, din cauza unei probleme cu cazierul fiscal, nu și-au putut desfășura activitatea. Constantin Popescu a mai spus că există și un membru care este implicat, din cei 7 ai CS-ului, este vorba despre Valentin Tanasiev.

Directoratul CEO funcționează incomplet de mult timp. Acum sunt doar 3 membri din 5. Constantin Popescu a afirmat însă că deciziile sunt luate de președintele Dan Plaveti, Cosmin Trufelea și Ion Bălășoiu nefăcând altceva decât să le accepte.

Fostul membru al directoratul s-a întrebat dacă în interceptările făcute de oamenii legii, la care a participat Plaveti, există și semnale privind riscul unor dezastre în minerit și energie.

Articole similare:

Unii abonați ChatGPT au observat apariția acestei opțiuni în lista instrumentelor disponibile. Spre deosebire de modul obișnuit...

Locuitorii celor mai vizitate locuri din Europa se revoltă împotriva numărului record de turiști care le perturbă...

Ca urmare a avertizărilor meteorologice COD ROȘU emise de către ANM, privind înregistrarea unor temperaturi extreme (38...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: