12:22 Accident la Bumbești-Jiu. Cinci persoane, la spital

Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 6 și 35 de ani au ajuns, luni, la spital în urma unui accident rutier ce a avut loc pe raza orașului Bumbești-Jiu.

„În după-amiaza zilei de 12 august 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați prin SNUAU 112 de un participant la trafic cu privire la producerea unui accident rutier. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 44 de ani, din orașul Anina, județul Caraș Severin, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din capul tractor și semiremorcă pe D.N. 66 – Bumbești-Jiu, din direcția localității Petroșani către Târgu Jiu, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul care circula regulamentar în fața sa, condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 35 de ani și a altor 4 pasageri în vârstă de 15, 6, 7 și 26 de ani, care au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă” a comunicat IPJ Gorj.

Articole similare:

Fiul unui cunoscut medic chirurg din Gorj, Dan Dumitrelea, a murit în Anglia. Tânărul Robert Dumitrelea, de...

Primarul Cosmin Pigui spune că Partidul Social-Democrat trebuie “restartat” după turul 2 al prezidențialelor. “Ar trebui întinerită...

Apelul pentru microîntreprinderi, din cadrul Programului de Tranziție Justă, a fost lansat, astăzi, la Târgu-Jiu. Apelul are...

Lidera AUR Gorj, Ionelia Priescu, vorbește despre ”presiuni din partea marilor antreprenori din județ”, înaintea turului doi...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: